La trecutu-ţi mare, mic viitor!

Seismul politic a lovit cel mai mare partid. I-a fost afectată temelia. Strategia de campanie  n-a corespuns, stilul a fost unul de începător, iar  priceperea politică lipsită de eficienţă. Orgoliile au adus înfrâgerea, ambiţiile de putere insolvenţa politică.  Replicile nu se mai opresc. Marele partid  se clatină din nou. Elita nu mai ştie încotro s-o apuce. Social democraţii se tem de o reactivare a vânzolelilor  devastatoare din 1996 şi 2004. Semnalele aduc îngrijorare mai ales în rândul gradaţilor de la vârful formaţiunii. Pierderile sunt  grele. Efectele nu au graniţe. Primele victime au şi apărut în urma înfrângerii de la alegerile recente. Mai mulţi şefi de organizaţii judeţene au demisionat. Altora le tremură nădragii pe ei .Cel mai mare din partid suferă  că a pierdut funcţia de şef de stat. A visat frumos şi s-a trezit într-un  tunel înfundat. Cui să ceară ajutorul? Unde să găseacă  salvatorul?  Tot lui Ghiţă, Viorele?  Unii spun că Victor îşi comandase costume noi pentru Cotroceni. Este de crezut. La câtă îngânfare şi ignoranţă, premierul era în stare de orice. Ce va urma, cum se vor trata rănile, cine va fi dat jos din barcă, cum va decurge guvernarea, cine va ocupa liziera partidului de acum înainte-sunt întrebări cu răspunsuri aşteptate de public. Nimeni nu știe  să spună exact ce evoluție va avea Victor Ponta  de acum înainte.Viitorul lui este neclar, chiar nesigur. Relaxarea din concediu nu-i va fi de niciun folos. Încă o dovadă că este prea crud pentru Cotroceni. S-a luat după Ghiţă şi s-a distrat  în cluburile din Dubai! Dacă mergea la Cireşica nu se supăra nimeni. Cine ştie! Presiunea se va accentua inclusiv din interior.  Înfrângerea a lăsat  urme vizibile, fapt ce denotă starea de disconfort politic  în care au intrat baronii pesedişti. Nu din cauza prestaţiei incalificabile a  lui Meleşcanu se manifestă supărarea. Omul ăsta trebuia să meargă la pensie mai demult. Numirea sa la  Externe a fost o mare greşeală, dar nu aici este buba. Cine l-a numit, pe ce considerente, care i-au fost susţinătorii, nu merită să ne mai batem capul. Să fiu sincer, fostul şef SIE nici nu ştiu ce a vrut. Un bătrân fără minte. Aţii poartă însă vina cea mai mare. Despre ei vom afla, poate, mai multe la congresul extraordinar al partidului de care se tot vorbeşte.  Atunci să vezi vorbe de ocară! Ciomăgeală, frate!

Criza de încredere provocată de înfrângerea cârlanului Ponta, care s-a dovedit imatur, prea crud,  pentru a ocupa funcţia de preşedinte,  este o realitate în care se găseşte partidul de stânga. Cangrena pare să se extindă dacă politicienii se vor bate între ei,  în bătătură. Sunt semnale că se vor scoate iarăşi cuţitele lungi. Soluţia este una singură dacă PSD doreşte  să mai conteze în 2016: să îndrepte tot ce au blocat în ultimii ani. Urgent. De la reformarea rapidă a partidului şi  până la a-i da pe mâna DNA-ului pe toţi corupţii care s-au pricopsit din contracte ilegale cu statul. Cineva trebuie să înţeleagă că este nevoie de un alt tip de partid de stânga. Unul fără baroni. Şi fără îmbuibaţi. Este nevoie de inteligenţă, raţiune, bun simţ. Fără găşti, fără şpăgi, fără cumetrii, nepotisme sau declaraţii belicoase. V-aţi făcut de răs, pesediştilor, cu purtători de cuvânt bătuţi în cap, cu portrete de cuconiţe cu aptitudini tribale. Credeţi-mă,  este prea mare distanţa dintre mulţimea nevoiaşă  şi puţintimea avută din vârful piramidei pesediste. Nu aşa trebuie să arate un partid de stânga, ca un partid cu bogaţi. Apoi, guvernanţii trebuie să vină cu soluţii clare pentru modificarea unor legi şi  pentru reducerea numărului de taxe şi impozite,  concomitent cu alocarea fondurilor necesare pentru investiţii  la nivel macro, singura cale pentru apariţia de noi locuri de muncă. Societatea aşteaptă transformări, de vorbe s-a săturat. Numai aşa socialiştii ar putea să închidă gura opoziţiei şi, de ce nu,  milioanelor  de cetăţeni care vor să trăiască decent  ca toţi europenii avansaţi economic. Respectul faţă de oameni trebuie să se manifeste altfel.  În caz contrar, în curtea PSD va cânta cucuveaua. Partidul nu va mai conta deloc. Implozia va fi inevitabilă. Lăsarea la vatră a unor şmecheri nu mai trebuie amânată. Strigătul celor din stradă, neregimentaţi politic, o premieră interesantă în peisajul reacţiei umane, este un semnal care trebuie înţeles. Cât priveşte PNL, dacă liderii partidului vor pofti să guverneze în 2015, adică înainte de parlamentarele programamte peste doi ani, vor face o mare greşeală. În afară de Cotroceni, nu vor mai rămâne cu nimic.  Vom trăi şi vom  vedea.

Eliade Bălan

Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

0 comments on “La trecutu-ţi mare, mic viitor!Add yours →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.