LIDL ne îmbolnăvește până ce ANPC-ul (ne) orbește

Într-un oraș ca acela în care m-am născut, a cărei populație este una majoritar îmbătrânită, cu foarte puțini tineri care își petrec timpul aici cu familia, fiind un fel de oameni ai locului, pensionarii orașului și turiștii zonali din satele vecine își fac cumpărăturile în orașul cu pricina din supermarketuri. Vreo trei la număr. Din hipermarketul Kaufland și, în orice caz și de la piață. Cineva foarte drag și apropiat îi spunea zilele acestea lanțului de magazine german LIDEL în loc de LIDL. Greșise din motive strict obiective. Fără să imi dau seama pe moment de ce, am pufnit repede în râs. Însă, după ce am primit astăzi răspunsul Autorității pentru Protecția Consumatorilor – care numai pentru a-i apăra pe consumatori nu e făcută – în legătură cu sesizarea de la început de lună septembrie despre peștele șprot afumat la vid care era vândut la raft fără termen de garanție și deja super mega împuțit, îmbolnăvind astfel grav populația care se atinge de el, am înțeles mai bine că lanțul de magazine LIDL se poate transforma ușor într-un LIDER. Al escrocherilor (deja dovedite), al minciunii și al nepăsării, al dezmățului pe profit pe banii sărmanilor cumpărători. Presa independentă de investigație titrează chiar în această zi, cu litere de-o șchioapă: „Protecția Consumatorilor apără supermarketurile!!!. Nu ai nicio șansă în fața lor! Dacă DNA-ul nu ajunge în curând și la ei, la ANPC, căci la LIDL nu au cum, murim cu zile.

Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

1 comment on “LIDL ne îmbolnăvește până ce ANPC-ul (ne) orbeșteAdd yours →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.