Sângele transfuzat unui pacient din Spitalul de Urgență Slatina nu era infestat

0
740

sange transfuzieSângele transfuzat unui pacient din Spitalul Județean de Urgență Slatina nu era infestat cu virusul hepatic B. În urma controlului efectat de comisia Ministerului Sănătății s-a descoperit că donatorul nu era infestat cu virusul hepatic B în momentul în care a avut loc transfuzia.

„Nu a fost nicio contaminare. Bărbatul la care s-a descoperit hepatita B, în februarie, nu era infectat cu virusul hepatitic B în luna decembrie, atunci când s-a făcut transfuzia pacientului din Spitalul Judeţean Slatina”, a declarat directorul Institutului Național de Transfuzie Sanguina, Andrei Rosin.

Totodată, Andrei Rosin a precizat că donatorul s-a îmbolnăvit între cele două donări.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt declarau, luni, că testele rapide pe probe de sânge recoltate de la donatorul şi pacientul de la Spitalul Judeţean Slatina suspectaţi că sunt purtători ai virusului hepatitei B au ieşit negative, precizând că se aşteaptă şi rezultatele de la Centrul Naţional de Hematologie.

Medicii de la DSP Olt au declarat că vor repeta testele atât pentru donator, cât şi pentru pacientul transfuzat, având în vedere perioada de incubaţie relativ îndelungată în care virusul hepatitei B se poate manifesta.

Ministerul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a dispus, vineri, efectuarea unui control de fond la Centru de Transfuzii Sanguine Slatina după ce ar fost recoltat sânge de la un pacient infectat cu virusul hepatic B, care ar ajuns în corpul unui pacient al Spitalului Județean de Urgență Slatina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.