Vânătorul care cumpără prezervative pentru animale

După o perioadă înfloritoare în care a fost emblema țării, începând cu anul 2006, Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Ialomiţa a intrat în degringoladă. Numirea, în acel an, în funcţia de preşedinte al AVPS a colonelului în rezervă Tudor Anghel a dat semnalul prăbuşirii acestei instituții. Fost şef al Biroului Arme si Muniţii din Poliţia ialomiţeană, Anghel s-a jucat cu focul şi a reuşit să nu poată justifica lipsa din gestiune a peste 10.000 de cartuşe.

Hotărârile trucate luate în Consiliul Asociaţiei, decontarea, într-un singur an, a peste opt tone de motorină pentru autoturismul său şi multe alte abuzuri săvârşite sub ochii îngăduitori ai directorului Fănică Trandafir au dus la alegerea unui alt preşedinte, în persoana lui Adrian Neagu. Acesta, chiar dacă a fost de bună credinţă, s-a văzut nevoit să lucreze cu noul director, nimeni altul decât Petre Marius Dumitrescu. Cu unele cursuri la activ de tehnician la Şcoala nr. 1 din Perişoru, judeţul Călăraşi, studii la facultatea „Bioterra” – filiala Slobozia şi o adeverinţă nesemnată de fostul director, din care reieşea că a avut activitate în domeniul cinegetic de cinci ani, Dumitrescu a fost uns în funcţie. Nu a mai contat faptul ca acesta falimentase până atunci mai multe societăţi comerciale, că era amendat penal pentru evaziune, nu avea adresa în buletin pentru că apartamentul îi fusese confiscat de bancă şi că avea executări silite de peste 26 miliarde de lei.

 Prezervative cumpărate din banii Asociaţiei       

Cu spatele asigurat de viitorul preşedinte al AVPS, avocatul Claudiu Drăgănoiu, Dumitrescu şi-a făcut de cap. Conform raportului Comisiei de Cercetare Disciplinară, acesta a ridicat ilegal muniţie de la magazinul asociaţiei fără să întocmească documente legale cu privire la circuitul legal al muniţiei şi a ajuns să depoziteze mai multă muniţie decât este permis legal la un depozit de la parterul unui bloc de locuit. În acest caz, de mai bine de un an sunt pe rol două dosare de cercetare penală, care, aşa cum ne-a asigurat purtătorul de cuvânt al Poliţiei ialomițene, vor fi finalizate în curând. Pentru a încerca acoperirea faptelor, în luna mai a anului 2015, Dumitrescu a chemat paznicii de vânătoare şi i-a forţat să semneze procese verbale de predare a muniţiei! Doar că aceştia, prin referate care se află în dosarul instrumentat de politişti, au demascat falsul din procesele verbale băgate pe gât de Dumitrescu. Din declaraţiile gestionarilor rezultă ca directorul aducea în magazin doar facturi, fără ca marfa să fie recepţionată fizic, sau ridicată personal ori prin prietenii săi, bunuri care erau achitate cu mare întârziere sau, cel mai adesea, deloc, gestionarii fiind nevoiţi să completeze gestiunea cu proprii bani. A făcut reparaţii auto fictive în valoare de peste 13.000 lei la firma „Rott Balance” din Constanţa, cum tot nejustificat a fost consumul său de carburanţi – 534 litri de motorină, 315 litri de benzină si 894 litri GPL, în valoare de aproape 8.000 lei! Tot Dumitrescu este cel care  a decontat, fără documente justificative, mai multe bonuri și facturi fiscale pentru bunuri achiziţionate în interes personal, în valoare de 2.731 de lei. Dintre bunurile cumpărate, de pe lista potentului director nu puteau să lipsească, bineînţeles, prezervativele sau fructele pasiunii. O altă gaură de 18.548 lei în bugetul AVPS a fost adusă prin hotărarea din proprie iniţiativă a rezilierii contractului cu cel mai mare operator de telefonie mobilă. Grave au fost şi prelungirea unor autorizaţii peste termenul legal de 30 de zile şi neîncasarea contravalorii unor noi autorizaţii, încasarea de taxe personal, direct de la clienţi, sau neînregistrarea tuturor cantităţilor de carne de vânat. În mod firesc, toate acestea au dus la desfacerea contractului de muncă.

Falimentatorul Dumitrescu vrea sa lichideze şi AVPS Ialomiţa

Isprăvile celui care conduce Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Ialomiţa sunt nenumărate. Pus pe liber de Asociaţie, Petre Marius Dumitrescu a contestat în instanţă desfacerea contractului de muncă. Chiar dacă instanţa a reţinut mai multe ilegalităţi, judecatoarea Mioara Iancu a fost mai mult decât îngăduitoare. Prin sentinţa civilă pronunțată în 17 iunie 2016 de Tribunalul Ialomiţa, prejudiciul imputat lui Petre Dumitrescu a fost redus la doar 23.685,13 lei. Mai mult, în loc de desfacerea contractului de muncă, a decis să fie aplicată doar o reducere a salariului de 10% pe trei luni, acestea în condiţiile în care Dumitrescu trebuia reangajat la AVPS pe vechiul post, cu plata salariului pe perioada în care a fost destituit!

Intră în scenă… Machiavelli

Acesta a fost momentul în care a intrat în scenă preşedintele AVPS, Claudiu Drăgănoiu. Acest Machiavelli al Baroului din Slobozia a convocat o şedinţă de Consiliu în care a desfiinţat postul de director, cel care ocupa anterior această funcție, Marian Constantin, fiind trecut pe un post de tehnician. Curtea de Apel a admis cererea de suspendare, astfel că acesta a revenit în postul de director la AVPS Ialomiţa. „Este adevărat că am fost sunat de Drăgănoiu pentru a semna statul de plată, dar eram în concediu. Ştiam că în acea zi trebuia sa iasă Hotărârea Curţii de Apel, aşa că mi s-a părut ciudată aceasta grabă. L-am întrebat pe preşedinte dacă are cunoştinţă de verdict, dar acesta a negat. Cum era într-o zi de vineri, i-am spus să-mi facă o rechemare din concediu, iar luni voi semna la sediu statul de plată”, ne-a declarat Constantin. Dar suspendarea executării sentinţei trebuia să intre în vigoare vineri, aşa ca Drăgănoiu l-a pus pe Dumitrescu să-şi semneze singur statul de plată, în calitate de director, şi să încaseze, în mod ilegal, 5.000 de lei. De o bună perioadă de timp se refuză pur şi simplu punerea pe ordinea de zi în şedinţele de Consiliu a unei schimbări de statut, recomandată de Asociaţia centrală, AGVPS din România, conform căreia orice concesionare se poate face doar cu votul a două treimi din membri.

Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Share on LinkedIn

0 comments on “Vânătorul care cumpără prezervative pentru animaleAdd yours →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.