27.2 C
București
vineri, mai 27 2022
București 24.01°C
27 mai 2022

10 persoane arestate în dosarul cărnii alterate

- Advertisement -spot_imgspot_img
- Advertisement -spot_imgspot_img

carne1Zece persoane au fost arestate în cazul evaziunii fiscale și punere în circulație de produse din carne alterată. Cele zece persoane au fost reținute joi de procurorii DIICOT. Șase dintre acestea au primit mandate de arestare de la Tribunalul București, iar patru de la Curtea de Apel București, întrucât acestea dețin funcții publice.

În dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate şi trafic de influenţă sunt suspectate şi persoane care deţin funcţii publice. Anchetatorii au audiat deja aproximativ 80 de persoane.

Potrivit DIICOT, inspector în cadrul Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Cluj, este suspectat de trafic de influenţă şi constituire de grup infracţional organizat.

“În cauză există suspiciunea rezonabilă că N.V.V. a pretins şi a primit foloase materiale (produse de carmangerie) de la inculpatul C.B, cu scopul de a interveni pe lângă un inspector din cadrul OPC Bistriţa-Năsăud, pentru a aplica sancţiunea avertismentului la o societate comerciala datorită încălcării unor prevederi legale privind punerea în vânzare a produselor din carne printr-un magazin de desfacere”, a precizat DIICOT.

De asemenea, în cazul consilierului de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară, în cursul zilei de miercuri s-a dispus extinderea şi începerea urmăririi penale, fiind suspectat de favorizarea făptuitorului.

“În cauză există suspiciunea rezonabilă că, după ce a luat la cunoştinţă despre faptul că urmează a se efectua un control la magazinele aparţinând unei societăţi comerciale, privind punerea în vânzare a produselor de carne alterate, a anunţat pe suspectul C.R.B (administratorul societăţii comerciale) asigurând acestuia timpul necesar pentru a ascunde marfa alterată”, au mai arătat procurorii.

În această cauză, DIICOT a instituit măsuri asiguratorii, în vederea recuperării prejudiciului.

Aproape 230 de tone de carne și produse din carne au fost retrase în urma controalelor efectuate, miercuri, de inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). O parte din marfă era expirată din noiembrie 2013.

Procurorii DIICOT au făcut, miercuri, peste 100 de percheziții în 18 județe pentru a identifica modalitatea prin care tone de carne alterată din UE au ajuns să fie puse la vânzare în magazinele mari din România, sau era procesată și comercializată în fast-food-uri.

Prejudiciul în acest caz depăşeşte 15 milioane de euro.

Aproximativ 80 de persoane sunt suspectate de evaziune fiscală, punere în circulaţie de produse alterate şi spălare de bani.

Carnea era adusă ilegal din Uniunea Europeană, cu sprijinul unor funcţionari vamali dar şi al unui inspector de la Protecţia Consumatorilor Cluj.

Odată ajunsă în depozite, carnea era reambalată, reetichetată şi apoi scoasă la vânzare sub formă de mici sau alte produse din carne.

Această carne alterată a fost vândută în mai multe magazine din România.

Reţeaua este supravegheată de mai multe luni de zile.

- Advertisement -spot_imgspot_img
Noutati
Related news
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.