Medicii Valentin Calu și Cătălin Pivniceru au fost externați marți dimineață de la Spitalul Județean de Urgență Cluj, după două săptămâni de la accidental aviatic. Cei doi au fost transportați cu o ambulanță SMURD la aeroportul din Cluj, de unde vor fi duși spre Capitală cu o aeronavă SMURD.
La bord se află, pe lângă echipajul de zobr, un medic și o asistentă de la SMURD București.
Întrebat de jurnalişti cum se simte, medicul Valentin Calu a răspuns: „Foarte bine”.
Medicul Sorin Ianceu a fost externat luni, iar copilotul Răzvan Petrescu a rămas internat, după ce a fost supus, vinerea trecută, unei a treia intervenții chirurgicale. Copilotul ar mai putea fi supus și altor operații, decizia în acest sens urmând să fie luată de medici în această săptămână.
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau patru medici, un medic rezident, pilotul și copilotul, s-a prăbușit în Munții Apuseni în 20 ianuarie. În urma impactului pilotul Adrian Iovan și medicul rezident Aura Ion și-au pierdut viața.