Dreptatea este mutilată chiar de cei care trebuie să o conserve. În loc să înăsprească pedepsele pentru săvârşirea faptelor penale, unii din Parlament vorbesc iarăşi de amnistie. Au ajuns la fundul sacului cu propunerile de proiecte de legi dacă readuc în discuţie înlăturarea răspunderii penale a infractorilor închişi în puşcării. Vor cu tot dinadinsul să ne aducă aminte de proiectul pentru graţierea unor infractori, propus cu doi ani în urmă de deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Pun. Atunci am zis că un asemnea demers nu este posibil, indiferent cât de mare este gradul de suprapopulare a penitenciarelor. Voicu şi Păun, politicieni de mare ispravă, urmăreau să îi scoată din puşcării pe toţi infractorii cu pedepse de până la 6 ani. În legea respectivă intra, reţineţi, şi amnistierea celor cu pedepse cu închisoarea până la 4 ani. Toate pentru ca oamenii odată eliberaţi să-şi ducă nai departe proiectele şi viaţa. Ştiţi care şi în ce mod.
Motivul oficial al acestui demers ar fi însă realizarea unei economii la buget. Adică statul să scape de corvoada cheltuielilor privind cazarea şi masa miilor de încarceraţi, situaţie care îi îngrijorează şi pe alţii, dacă se vorbeşte din nou în Parlament de amnistie. Cu o astfel de lege, stupidă şi păguboasă din toate punctele de vedere, ţara ar fi salvată! I-auzi! Economie de bani, mai multe perechi de cătuşe libere, politicieni albiţi, trai neneacă! Iată cum unii dintre aleşii neamului, care nu au altă treabă decât să se gândească la iertarea şi eliberarea hoţilor şi corupţilor, vor să devină prietenii infractorilor. Reactivând o astfel de propunere, care „prinde”la o părticică din electorat, demnitarii în cauză îi va bucura cu adevărat pe toţii „pretenarii”, până mai ieri colegi de Senat sau Cameră, persoane care ar urma să fie beneficiarii legii dacă va ajunge vreodată să fie supusă la vot.
Uite cum se măreşte doza de prostie. Vedeţi în ce mod se face pasul înapoi. Poţi să nu fii mândru că eşti contemporan cu cu o serie de parlamentari, sensibili la suferinţa şi deziluziile unor indivizi, care au furat şi corupt spre binele şi fericirea lor? Scuzaţi, al naţiunii! Poţi, desigur, dacă eşti naiv şi nu vezi cât de mare este imbecilitatea în spaţiul unei politicii parşive, cu servanţi de valoarea celor privaţi de libertate. Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, declara în luna februarie că amnistierea si graţierea pot fi, de principiu, o solutie daca au suport popular, în condiţiile în care România se află pe primul loc în UE la condamnarile CEDO pentru nerespectarea condiţiilor minime din penitenciare. Acelaşi Cazanciuc a precizat ca Ministerul Justiţiei a emis, înainte ca el să ajungă ministru, un aviz negativ la iniţiativa legislativă privind aministierea şi graţierea!!
Mascarada este evidentă. Oricine are mintea întreagă poate depista ce se ascunde în spatele amnistiei de care se vorbeşte din nou în aceste zile. Peste 5000 de oameni cu cazierul plin, unii zic că ar fi mult mai mulţi, ar putea deveni beneficiarii unei legi păguboase. Desigur, nu toţi aleşii bat din palme când au auzit de proiectul privind amnistia, chiar dacă susţinătorii ideii invocă faptul că România ar putea să fie condamnată de CEDO pentru suprapopularea penitenciarelor. Cei cu mintea trează consideră totuşi nepotrivită o lege pentru amnistie şi graţiere, votată înainte de alegerile prezidenţiale. Iau în calcul, pe lângă nemulţumirea celor de la Bruxelles, dezaprobarea unui public speriat şi îngrijorat de faptul că hoţii şi corupţii vor fi la fel ca înainte de intrarea după gratii. Fiţi siguri că nu s-au schimbat. Din acest nărav nu pot ieşi. Mai ales că undeva-cineva îi iubeşte!
Eliade Bălan
Amnistie ne trebuie acum? Vreti s?-i sp?lati pe nenorocitii care au furat pe rupte? Unde vede ministrul asta, de care nu se mai aude de loc, suport popular pentru amnistie sau gratiere, cum naiba s-o numi, ca tot aia e… Aveti obligatii de cientela politica, nu-i asa?
Amnistie ne trebuie acum? Vreti sa-i spalati pe nenorocitii care au furat pe rupte? Unde vede ministrul asta, de care nu se mai aude de loc, suport popular pentru amnistie sau gratiere, cum naiba s-o numi, ca tot aia e… Aveti obligatii de clientela politica, nu-i asa?
nu toti care sunt inchisi sunt hoti,unii au picat de fraieri si cum judecatorii nostrii au cam facut exces de zel au dat sentinte cu grele(nu-i poate controla nimeni) , cunosc persoana a luat 5 ani , nu are niciun prejudiciu , tribunalul la achitat la grup pt ca nu au fost dovezi(din interceptari)iar curtea de apel la bagat la grup, iar pt asta aluat 5 ani, e drept?, atunci criminalii si cei ce au furat mii de euro cat iau, nu zic trebuie pedepsiti dar nu asa, in ritmul asta toti vom junge acolo. De ce credeti ca suntem tara cu cele mai multe procese castigate la CEDO, din greseli judiciare,statul plateste(adica noi) iar judecatorii care au gresit nu. Si unde este reabilitarea, nu ies la lucru,nu fac cursuri ,doar stau gramada acolo si invata mai multe rele.Nu prea mai suntem oameni
Hoti si corupti sunte ti voi care sunteti afara. Inainte sa scrii acest articol ar fi fost bine sa gandesti
nu ne mai mintiti aveti nevoie de voturile noastre de 3 ani ne mintii de cand ati pripus aceasta lege sa va voteze ce cu coasa ca nu mai meritati sa fiti votati ati furat ROMANIA de-ati nimicito o vrem innapoi cum alasato ceausescu si fara datori. imprumuturilor pe care lea-ti facut se regasesc in averile voastre colosale la puscarie cu vo sa vedeti si voi cum e dar nu 2–3 in camera ci 15-20 cum sta toti ceilalti.sa va fie confiscate toate averile nu sunt cu bani munciti ci sunt din jumulirea ROMANIEI