Complotul asasinării lui Ceaușescu

Cei care au făcut stagiul militar în cadrul trupelor de securitate pe la jumătatea anilor 80, își amintesc și astăzi de una dintre cele mai ample operațiuni numită „Acțiunea Osica”. La acea vreme, când românii se temeau și de umbra lor, mai mulți indivizi au pus la cale, nici mai mult nici mai puțin, decât asasinarea lui Nicolae Ceaușescu.

În acea vreme, făceam armata la UM0530, Compania a IV-a, la Casa Snagov, unde plutonul nostru avea sarcina să vegheze asupra liniștii „celui mai iubit fiul al țării”. Puțini își imaginează că, într-un loc cu o asemenea responsabilitate, se făceau bancuri despre cuplul prezidențial, de atunci, iar noi, soldații, eram foarte bine informați de tot ce se petrecea în țară. Așa am aflat, pentru prima dată de Acțiunea Osica, chiar de la comandantul nostru, care a participat la prinderea făptașilor și recuperarea armamentului. Acesta ne-a făcut o mică reconstituire a faptelor și modul în care bandiții au fost anihilați. Totul a început cu o spargere mai puţin obişnuită, intrată în istoria trupelor Ministerului de Interne. Este vorba de postul de miliţie din comuna Osica de Sus, judeţul Olt. În noaptea de 8 spre 9 septembrie a anului 1983 au fost furate de aici două pistoale mitralieră Kalaşnikov, două pistoale Carpaţi şi muniţia aferentă. Alerta a fost maximă, mai ales că peste câteva săptămâni se sărbătorea la Scorniceşti „Ziua Recoltei”, unde trebuiau să participe soţii Ceauşescu.

1 de 2

„Viaţa comandantului suprem”, în pericol

Organele miliţiei şi ale Securităţii au început imediat cercetările, considerând că este pusă în pericol viaţa preşedintelui României. La soluţionarea cazului au fost cooptaţi cei mai buni specialişti în domeniu. Experţii criminalişti au aflat, după primele cercetări, că în acea noapte, în jurul orei 1.00, trei necunoscuţi au coborât dintr-o Dacia 1300, chiar în faţa postului de miliţie din Osica. L-au întrebat pe subofiţerul de serviciu dacă se află cineva în clădire. Acesta le-a răspuns că nu. Indivizii l-au imobilizat, l-au legat, cu o sârmă, de un pom şi l-au bătut, până a leşinat. Forțând încuietorile, infractorii au pătruns în post, de unde au sustras armamentul.

Pentru ofiţerii de la judiciar acest eveniment era ieşit din comun, mai ales că toţi presupuneau că „viaţa comandantului suprem” e în pericol. Judiciariştii s-au gândit că maşina respectivă era furată, aşa că au întreprins cercetări pe raza judeţului Olt. Ei i-au căutat printre hoţii de maşini pe cei care acţionaseră la postul de miliţie din Osica. Dacia 1300 a fost dată în urmărire generală.

După modul de operare, infractorii au fost catalogaţi în categoria „delincvenţilor voiajori”, care dădeau spargerea şi îşi părăseau domiciliile, pentru a li se pierde urma. Colindau ţara cu rapiditate, dând spargeri din loc în loc. Totodată, anchetatorii îşi puseseră speranţa în mărturiile subofiţerului bătut, care era internat în spital. Omul nu ştia prea multe, dar îşi amintea, totuşi, că unul dintre atacatori era înalt, tânăr, altul mic şi îndesat cu părul creţ, iar al treilea, slab şi palid, avea în jur de 45 de ani. Subofiţerul a mai spus că respectivii au venit dinspre Slatina şi au plecat spre Caracal. Ofiţerii au dedus că bandiţii nu erau localnici. Maşina furată a fost găsită, după patru zile, abandonată într-un canal de irigaţii de pe raza comunei Remuş, judeţul Giurgiu. Ofiţerii de la Direcţia Judiciară a IGM s-au mutat urgent la Giurgiu şi au început verificările. Au primit informația că în zonă „acţionau trei tâlhari foarte periculoşi”, dintre care doi, eliberaţi recent din închisoare. Aceștia erau: Viorel Rovenţiu, Nicolae Stanciu şi Petrică Năstase. Aveau aceleaşi semnalmente cu cele date de subofiţerul bătut. În câteva ore, ofiţerii din Serviciul Filaj Investigaţii şi Urmăriri de la IGM, nişte aşi în meserie, dotaţi cu mijloace de deghizare adecvate, au stabilit, că în urmă cu o seară, unul dintre cei trei suspecţi a fost văzut pe bicicletă cărând o geantă voluminoasă, suspectă. Cadrele MI au bănuit că acolo era ascuns armamentul sustras.

A fost furat un Trabant

Pentru că au aflat despre găsirea maşinii şi au observat mulţi miliţieni în comună, infractorii s-au înţeles să părăsească localitatea în cursul nopţii, fiecare pe alt drum. Urmau să se întâlnească într-o casă nelocuită, unde dosiseră prada. Între timp, lucrătorii MI au obţinut mai multe amănunte despre unul dintre infractori care, în timpul detenţiei, se lăudase că, după eliberarea din penitenciar, îşi va procura armament şi muniţie, cu care va da „tunuri” în stil american. Era vorba despre Rovențiu. Obiectivele vizate erau băncile, agenţiile CEC şi oficiile poştale.

Miliția a organizat filtre pe şosele, pânde la domiciliul infractorilor, a întărit controlul la frontiere. Fotografiile lor fuseseră împărţite posturilor de miliţie de pe tot cuprinsul ţării. Hoţii, însă, parcă intraseră în pământ. Pentru deplasare, ei au folosit un Trabant furat, trecând neobservaţi pe sub nasul miliţienilor. Au ajuns în zona comunei Modelu, din judeţul Călăraşi, unde au fost recunoscuţi de un paznic de vânătoare. Paznicul a alertat autorităţile. Până la sosirea acestora, a încercat să îi prindă pe infractori, împreună cu un elev la şcoala de miliţie. Bandiţii au ripostat, dezarmându-i pe cei doi. S-au urcat apoi în Trabant şi au părăsit zona. Aflând despre eşecul operaţiunii de prindere, generalul Constantin Nuţă, care se ocupa de caz, a făcut o criză de nervi. Imediat a solicitat sprijin comandamentului trupelor de securitate şi miliţie din cadrul regimentului Băneasa. Sute de soldaţi, îmbarcaţi în autobuze, au pornit în căutarea infractorilor în judeţele Călăraşi, Ialomiţa şi Constanţa. Operaţiunea a fost supravegheată îndeaproape de general, care a controlat „la sânge” modul de executare a ordinelor transmise. Neîndeplinirile de sarcini au fost sancţionate dur. În acea perioadă, au fost destituiţi, trecuţi în rezervă şi deferiţi Tribunalului Militar foarte mulţi ofiţeri şi subofiţeri de miliţie.

Complot împotriva lui Ceauşescu?

În cele din urmă, fugarii au reuşit să traverseze Braţul Borcea, folosind o barcă pescărească şi scăpând astfel de urmăritori. Spre seară, miliţienii au primit o informaţie din comuna Ovidiu, conform căreia, doi indivizi au fost surprinşi furând alimente şi pături dintr-o locuinţă. În urma descrierii acestora de către stăpâna casei, anchetatorii şi-au dat seama că hoţii erau Năstase şi Rovenţiu. Nicolae Stanciu dispăruse. Ulterior, cadrele MI au aflat că Stanciu s-a întors în comuna natală, de frică să nu fie împuşcat. El regreta că s-a înhăitat cu ceilalți doi amici. El a fost capturat de o echipă de supraveghere, în timp ce se furişa spre casa unei surori din Remuş. A povestit tot anchetatorilor. Prinderea celorlalţi hoţi era doar o chestiune de rutină. Rovenţiu a fost capturat într-o vie din comuna Ovidiu. Armele şi muniţia erau asupra lui. După câteva ore, judiciariştii l-au prins şi pe Năstase, care încerca să părăsească Constanţa într-un tren de marfă. Cei trei infractori au fost condamnaţi la moarte, prin sentinţa penală nr. 63/ 12.10.1983, pentru „săvârşirea infracţiunii de furt din avutul obştesc, cu consecinţe deosebit de grave”.

În urma decretului 124 din 1984, emis de Consiliul de Stat, pedeapsa cu moartea le-a fost comutată la 25 ani de închisoare.

După revoluţie, Rovenţiu a înaintat un recurs, prin care a declarat public că au furat armele pentru a-l ucide pe Ceauşescu, cerând rejudecarea procesului şi eliberarea. Iată ce spunea Rovenţiu: „Eu am fost acela cu care profesorul Raul Volcinschi a stabilit prima etapă a infracţiunii ce avea drept scop sustragerea armamentului, muniţiei şi depozitarea lor într-o casă aflată în Bucureşti, în cartierul Grozăveşti. Armele au fost furate în scopul de a fi folosite împotriva lui Ceauşescu”. Cu toate acestea, sentinţa nu s-a schimbat. Pe data de 15 august 1991, Rovenţiu evadează, în timp ce era transferat de la penitenciarul Codlea, la penitenciarul Sf. Gheorghe. Este prins după numai 7 zile, pe raza localităţii Borş, din judeţul Oradea şi condamnat la încă doi ani de închisoare.

Într-un articol apărut în nr. 55 din 1995 al revistei „Senzaţii tari”, profesorul universitar Raul Volcinschi declara: „Fiind un vechi adversar al regimului comunist, fost deţinut politic cu o condamnare de 25 de ani de muncă silnică şi cu acţiuni de luptă concretă, am fost contactat de prof. univ. Tudor Bugnaru, pentru a forma un grup armat de luptă împotriva lui Ceauşescu, dar pentru acest lucru aveam nevoie de arme. În Craiova l-am contactat pe Rovenţiu Viorel, care i-a contactat, la rândul lui, pe Năstase Petrică şi Stanciu Nicolae. Cei trei au atacat postul de miliție din Osica, dar planul lor n-a mai putut fi pus în aplicare, deoarece au fost prinși.”

În timpurile acelea, acest eveniment, păstrat secret pentru publicul larg, a intrat în folclorul trupelor de securitate. Gradații foloseau deseori termenul „Acțiunea Osica” când îi terorizau pe recruți, în timpul antrenamentelor dure, cum erau cele din pădurile Băneasa sau Snagov. Zvonurile circulau repede. Oamenii de rând au dat proporții cazului, și au existat persoane care s-au bucurat de căderea lui Ceaușescu înainte de vreme, crezând că i-a sosit ceasul. Securitatea, însă, era vigilentă și a rămas mult timp după.

R. Mateescu