Ăsta e hoţ. Nu, e corupt!

Despre neisprăviţi numai de bine! Aşa gândesc unii care cultivă relele şi  în drumul cinstei şi onestităţii. Aceşti oameni fără morală cred că sunt altfel pentru că  ştiu să fenteze legea atunci când fură ca nişte bravi găinari.  Adică ştiu să se descurce pentru că iau şi dau destulă şpagă unde şi cui trebuie. Mulţi dintre ei, politicieni ordinari care şi-au vândut cinstea ca o precupeaţă, au ajuns să se considere mari români şi, culmea, să reprezinte interese economice la nivel regional şi chiar naţional. Mai mult, hoţii au devenit „modele umane” pentru ceea ce sunt astăzi  nedreptăţiţii de soartă, demni de milă şi compasiune. Un mic efort de gândire este necesar pentru a analiza mesajul ce se desprinde din rândurile următoate.

Vă chem, aşadar, politicos să le citiţi atent pentru că au o actualitate perpetuă. Mai ales acum, când unii dintre semenii noştri cred că dacă au o situaţie materială şi un statut social de invidiat, nimeni nu le poate cere socoteală când ies din teritoriul orânduielii lumeşti. „Cu bani poţi să ai orice, se spune. Nu, nu se poate. Poţi să cumperi mâncare, dar nu poftă; medicamente, dar nu sănătate; paturi moi, dar nu somn; cunoaştere, dar nu înţelepciune; strălucire, dar nu confort; distracţie, dar nu bucurie; colegi, dar nu prietenie; servitori, dar nu fidelitate; păr cărunt, dar nu onoare; zile liniştite, dar nu pace. Coaja tuturor lucrurilor o poţi obţine pe bani, dar nu sâmburele.”

Mi-am permis să reproduc cugetarea de dinainte, vă mărturisesc nu reţin autorul, aparent simplă dar nu simplistă, cu multe conotaţii pozitive,  pentru a pune în lumină modul de  acţiune al unor inşi cu credinţa declarată că banii reprezintă totul în viaţă. Societatea este plină de astfel de personaje cu interese speciale, care nu simt normalitatea decât dacă dorm pe o saltea plină cu valută. Nici lor nu le vine să creadă ce noroc a dat peste ei. Au prins funcţii mari şi conjuncturi favorabile, au corupt autorităţi locale şi centrale, au întins mâna şi au mers apoi la bancă,  pentru ducerea la îndeplinire a unor planuri diabolice. Nu vă grăbiţi să spuneţi că nu ştiţi despre cine este vorba. Gândiţi-vă la personajele văzute la televizor în ultimele luni,  politicieni, înalţi funcţionari, judecători, procurori , afacerişti şi veţi descoperi repede  motivul pentru care au ajuns să fie condamnate. Niciunul dintre cei judecaţi nu a suferit de sărăcie. Toţi au avut, într-un fel sau altul, pâinea şi cuţitul în mână. Apoi, toţi s-au perindat în spaţiul public, într-un fel sau altul, unii spunând că respectă ordinea, alţii că aplică legea. Atât de mult au respectat-o şi au aplicat-o, încât au ajuns la închisoare. Şi ştiţi de ce? Pentru că au crezut că poţi obţine coaja tuturor lucrurilor pe bani, inclusiv sâmburele.

Să nu vă gândiţi că nu ştiau că în Codul Penal scrie că fapta de corupţie se pedepseşte cu închisoarea. Spun toate asta deoarece persoanele în cauză funcţionau la un nivel social înalt, având la îndemână toate instrumentele de control şi autocontrol în caz de avarie. Amintiţi-vă de Cătălin Voicu, fost parlamentar pesedist implicat în afaceri necurate,  cândva cu zile liniştite la Cotroceni, doar era sepepist de frunte, care era gata-gata să ajungă şef la Interne înainte ca DNA să-l înfunde. Nu a mai ajuns. Odată cu el au intrat la puşcărie alde Locic şi Costiniu,  fiind condamnaţi pentru fapte de corupţie.

Carevasăzică,  nu întotdeauna cu bani poţi să le rezolvi pe toate. Ştiu, mă pot înşela. Într-o societate cu principii mişcătoare, când unii dau şi alţii primesc, se mai întâmplă ca pe profitori să-i prindă bătrâneţea cu cazierul imaculat. Trăiesc sub umbrela unei prezumţii de aşa-zisa cinste artificială, recunoscută doar de inşii care au părul cărunt , dar nu onoare. Paradoxul nu este că unii, nu puţini la număr,  au scăpat de braţul legii, ci faptul că emit în continuare un soi de judecăţi maniacale, cu efecte dezastruase asupra climatului existenţial în care respirăm.

Sunt uimit să văd cum aceşti neisprăviţi sunt împinşi în faţă şi nu de puţine ori ajutaţi să revină pe soclu chiar şi atunci când asupra lor planează acuzaţii grave. Dar mai e ceva, poate la fel de grav ca gestul de a da sau primi mită.  În timpul în care îşi consumă condamnarea, este normal ca un neisprăvit de om, cu „competenţă” de bază în comiterea actului de corupţie, dovedit de Justiţie că a furat, să fie considerat reper moral în societatea românească pe considerente că a fost şeful unui partid, apoi premier?  Mi-am făcut cruce când l-am auzit pe un demnitar spunând că  unul ca Adrian Năstase, dincolo de ce i se întâmplă în prezent, este un om de toată isprava. Această caracterizare m-a lăsat visător.

Eliade Bălan