Direcția Națională Anticorupție a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Mediului, Laszlo Borbely deoarece Camera Deputaților nu a încuviințat urmărirea penală pentru cumpărare de influență. În același dosar au fost trimiși în judecată fostul său consilier și doi administratori de firme, potrivit DNA.
”Având în vedere că, la data de 11.09.2012, plenul Camerei Deputaților a respins cererea procurorilor DNA de încuviințare a urmăririi penale (încuviințare necesară din cauză că, la acea dată, numitul Laszlo Borbely deținea calitatea de ministru și pe cea de deputat) în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul Borbely Laszlo pentru două infracțiuni de trafic de influență și pentru fals în declarații”, arată DNA într-un comunicat de presă.
În schimb procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a lui Ioan Ciocan – administrator la S.C. Lescaci Com SRL Negrești Oaș, Petru Anton Molnar – administrator la S.C. Azimut Com SRL Acățari și a lui Szepessy Szabolcs – consilier personal al ministrului Mediului la data faptelor în sarcina căruia s-au reținut complicitate la infracțiunea de trafic de influență și complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență.
”În cursul anului 2011, inculpatul Ciocan Ioan, administrator la S.C. Lescaci Com SRL Negrești Oaș, i-a remis numitului Laszlo Borbely – ministru al Mediului și Pădurilor, prin intermediul inculpatului Szepessy Szabolcs, consilier personal al ministrului, foloase necuvenite, constând în renovarea și utilarea apartamentului ministrului, în valoare de 80.952 lei, pentru ca acesta să-și exercite influența asupra unor funcționari din cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, pentru a-i determina să favorizeze S.C. Lescaci Com SRL Negrești Oaș la diferite licitații organizate de A.N. „Apele Române”, prin Administrațiile Bazinale din teritoriu”, se arată în rechizioriul întocmit de procurori.
Totodată, în perioada 2010-2011 S.C. Lescaci Com SRL Negrești Oaș a încheiat 19 contracte de execuție de lucrări cu unități din subordinea Administrației Naționale ”Apele Române”. Valoarea contractelor se ridică la peste 295.000.000 lei.
În aceeași perioadă, Petru Anton Molnar – administrator la S.C. Azimut Com SRL Acățari, i-a remis fostului ministru al Mediului și Pădurilor, foloase necuvenite constând în reamenajarea și extinderea unui imobil, proprietate extratabulară a acestuia, în valoare de peste 112.000 lei, pentru ca acesta să-și exercite influența asupra unor funcționari din cadrul A.N. „Apele Române”, pentru a-i determina să favorizeze S.C. Azimut Com SRL Acățari, la diferite licitații organizate de către A.N. „Apele Române” prin Administrațiile Bazinale din teritoriu.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în cursul anilor 2010 – 2011, S.C. Azimut SRL Acățari a încheiat cu Administrația Națională „Apele Române” trei contracte de specialitate având ca obiect lucrări hidrotehnice și două contracte de lucrări în subantrepriză cu S.C. Lescaci Com SRL Negrești Oaș.