Bucureştiul imobiliar este ţinta marilor şmeuri, a abuzurilor şi a corupţiei la cel mai înalt nivel. O spun statisticile oficiale ale instituţiilor statului român. Aproximativ 200 de clădiri sunt ridicate anual în mod ilegal în Bucureşti înfăptuindu-se cel puţin tot atâtea fapte de corupţie pentru ca anumite interese ale edililor locali şi ale apropiaţilor lor să primeze în faţa legii.
Inspectoratul de Stat în Construcţii a recunoscut-o doar parţial. Iar aceasta numai după ce am fost nevoiţi să facem o reclamaţie administrativă adresată Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice condus de vicepremierul Liviu Dragnea, pesedist care nu şi-a încheiat socotelile cu instanţa supremă. Potrivit ISC, instituţie care se declară garant al calităţii şi siguranţei în construcţii, în ultimii trei ani de zile, în Bucureşti, pentru nerespectarea prevederilor Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii situaţia, pe sectoare, se prezintă în felul următor:
- În sectorul 1 al capitalei, unde primar este ex-penelistul Andrei Chiliman, au fost aplicate 140 de sancţiuni contravenţionale şi 52 de sesizări penale
- În sectorul 2 al capitalei, unde primar este uneperistul Neculai Onţanu, au fost aplicate 70 de sancţiuni contravenţionale fiind transmise la organele de cercetare un număr de 8 sesizări penale
- În sectorul 3 al capitalei, unde primar este pesedistul Robert Negoiţă, au fost aplicate 31 de sancţiuni contravenţionale şi 6 sesizări penale
- În sectorul 4 al capitalei, unde primar este uneperistul Cristian Popescu Piedone, au fost aplicate 59 de sancţiuni contravenţionale şi 12 sesizări penale
- În sectorul 5 al capitalei, unde primar este pesedistul Marian Vanghelie, au fost aplicate 127 de sancţiuni contravenţionale şi 14 sesizări penale
- În sectorul 6 al capitalei, unde primar este penelistul Rareş Mănescu, au fost aplicate 54 de sancţiuni contravenţionale
Aşadar, potrivit cifrelor oficiale înaintate de Inspectoratul de Stat în Construcţii, în ultimii trei ani de zile, în Bucureşti, un număr total de 573 de imobile au fost construite şi ridicate ilegal.
Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul ne-a declarat: „Este incredibil ce se întâmplă aici. În primul rând avem trei instituţii de control ale statului român care nu funcţionează în niciun fel: Inspectoratul de Stat în Construcţii pe de o parte, pe de altă parte Parchetul şi nu în ultimul rând Prefectura cu al său prefect de Bucureşti. Ceea ce se întâmplă în Bucureşti din punct de vedere al nerespectării PUZ-lui şi nu numai este abominabil”.
NA: acest material este un preambul la o anchetă mult mai amplă care este în lucru