Îl poți întâlni în Piața Victoriei îmbrăcat într-o cămașă autentică cu mâneci suflecate, pantaloni trei sferturi și bretele. La marile evenimente civice. Atunci când societatea se aprinde și scandează în gura mare ”Jos Guvernul!”. Dar și în zona Dorobanți, acolo unde, alături de pisica sa de companie și un tic tac prins de perete, recrutează oamenii din biroul său ticsit de cărți și obiecte valoroase, din antichitate. De altfel, și un mare iubitor de muzică și un rafinat gurmand. Pe scurt, George Butunoiu.
Aș spune pentru început că totul se polarizează. Peste tot, în Europa, America și oriunde. În sensul că cei de acum sunt mai deștepți și bine pregătiți decât cei de dinainte, iar cei mai proști sunt mai proști decât cei de dinainte. Și diferența între cei mai bogați este acum mai mare, dar ca să vorbim de domeniul în care activez eu, și anume accesul la joburile mari (bine plătite – n.r.) asta se întâmplă din cauza tehnologiei. Aceasta a condus la multe schimbări pe piața muncii, iar una dintre acestea, cea mai dramatică după părerea mea, este că cei care dețin controlul sunt din ce în ce mai puțini. Nivel la care se ajunge din ce în ce mai greu. În urmă cu 26 de ani oricine avea o șansă să ajungă pe joburile mari, poziții mari, salarii mari etc. Teoretic, cam de la orice vârstă, chiar și la 40 de ani. În ”elita” asta se intră din ce în ce mai devreme. Dacă nu intri de când termini facultatea pe traiectoria care conduce către un job mare, la 35 de ani aproape că nu mai ai nicio șansă reală. Sau sunt destul de mici. Cine vrea carieră și mulți bani trebuie să pătrundă de la început în domeniu. Din păcate, studenții sunt din ce în ce mai indolenți și nu se pregătesc câtuși de puțin. Plecând de la această polarizare, pentru societate este un lucru periculos fiindcă el conduce la tensiuni, clivaje și chestiuni greu de administrat.
De ce totuși, cei care trec de o anumită vârstă și au experiență relevantă găsesc tot mai greu joburi bune, bine plătite?
Găsesc foarte greu fiindcă este din ce în ce mai restrictivă piața. nu neapărat angajatorii. În bună parte, experiența este înlocuită de tehnologie și de proceduri.
Cu alte cuvinte ”se preferă” vena tânără!?
Și asta. Dar și societatea și industria și business-ul către asta tinde. Să nu mai depindă de oameni sau să depindă într-o cât mai mică măsură. O firmă este cu atât mai solidă și mai profitabilă cu cât depinde mai puțin de angajați. Sau să îi schimbe pe angajați ca pe niște piese de schimb. În sensul să nu depindă de ei fiindcă angajații sunt cea mai mare imprevizibilitate. Or un business are nevoie de predictibilitate. De aceea și experiența nu mai este atât de prețuită în rândul angajatorilor chiar dacă au mai rămas domenii unde ea se mai caută. Acum facultatea nu mai înseamnă nimic. Dimpotrivă! Dacă unul nu are facultate este un mare semn de întrebare. Orice prost poate să facă o facultate în zilele noastre. Pe vremea mea când terminai o facultate era o mare diferență.
În ce parte înclinați balanța între prospect și companie, cu care dintre ei ”țineți” mai mult?
Cu compania țin cel mai mult fiindcă ea mă plătește.
Plusați pentru un candidat extraordinar, dacă vă cere ceva în plus?
Nu, niciodată!
Din ce motive?
Fiindcă riscurile să iasă foarte prost sunt foarte mari și atunci și eu la rândul meu ies prost. Eu chiar insist în fața angajatorilor mei să nu ia un candidat care are numai fumuri în cap ci numai unul care este motivat, vrea jobul respectiv și înseamnă pentru el un salt în carieră.
Care ar fi cele mai bine plătite joburi în momentul de față?
În general business-urile antreprenoriale și mai mici sunt obligate să plătească salarii mai mari decât la multinaționale. Mai există și alte motivații, de pildă câștigurile nete nu sunt limitate. Același job poate să aibă diferență de la o companie la alta și de 60%, așa încât nu pot spune că există unele cele mai bine plătite. Dacă firma este din Pitești sau Popești Leordeni atunci evident că trebuie să plătească mai mult. Este greu să compari salariile, deci, din motiv că atractivitatea jobului este diferită.
Cum arată profilul acelui candidat care vine la locul potrivit?
Profilul oricărui candidat are 3 mari componente. Competență tehnică, personalitatea sa și profilul moral. În străinătate, când se fac recrutări la orice nivel ar fi ele, întotdeauna se pornește cu tehnica, câtă meserie știe candidatul și nu se vorbește mai deloc de moralitate. Fiindcă e de la sine înțeles că așa trebuie să fie. În Romania, în schimb, este invers. Orice angajator îmi cere mai întâi profilul lui moral. În țara noastră conduci cu personalitatea.
Cât timp vă ia ca să găsiți un candidat ideal?
De regulă, cam 2 luni. În medie. Internetul însă, a dat foarte mult și prețurile în jos. Au trecut vremurile în care făceam recrutări cu 50-60 de mii de euro. Cea mai scumpă recrutare pe care am reușit-o acum a fost de 20 de mii euro.
Mai găsiți vreo provocare în momentul de față după 26 de ani de recrutare?
Noile generații de candidați sunt fundamental diferite de vechile generații. De ce spun asta? Internetul a tras toată piața în jos, și de recrutare și de head hunting. Tot ce am capitalizat eu 15 – 20 de ani s-a devalorizat foarte repede în ultimi ani fiindcă mare parte din informațiile despre candidați sunt acum publice prin intermediul rețelelor sociale. Acum marele scandal pe care îl am cu toată lumea este cel legat de detalii. Sunt mulți care nu pun preț pe ele, la modul ce contează dacă am făcut nu știu ce greșeli în CV. Însă ele sunt extrem de importante în CV.
Ceva nostim să ne povestiți din toată istoria recrutării, aveți?
Am avut o recrutare la o firmă mare, o multinațională. Deși selectasem câțiva candidați exact pe profilul dorit de firmă, aceasta îi refuza pe toți. După câteva luni am aflat de la cineva din interiorul firmei, cu totul întâmplător ce se întâmplase. Nevasta Country Managerului avusese o aventură cu unul de la Siemens pe vremea când soțul ei fusese detașat în Vietnam. De aici și ”alergia” provocată în fața viitorilor candidați. Alții, de pildă, se iau după zodii atunci când recrutează.
Ce v-ați vedea făcând dacă nu ați face recrutare?
Aș scrie și aș intra în mediul academic, dar în cercetare mai degrabă. De altfel, asta ar fi trebuit să fac de la bun început. Ce fac acum este cea mai mare prostie pe care am făcut-o în viața mea. Nu îmi place nici business-ul, nu îmi plac nici oamenii de business. Este cel mai mare regret din viața mea că nu am ales să fiu matematician însă nici nu vreau să mă mai gândesc foarte mult că iar mă apucă depresia. Ce se întâmplă? Dacă te lași un an de zile de matematică pe urmă îți vine foarte greu să mai reiei.
