A făcut o neghiobie Robert Turcescu cu autodenunţul anunţat duminica seara la postul de televiziune unde activa. I-a băgat în ceaţă pe foarte mulţi oameni cu spovedania că este ofiţer sub acoperire, adică agent secret, al DGIA, toate presupunerile şi interpretările ulterioare amplificând şocul mediatic de o originalitate aparte, avându-l în prim plan pe moderatorul Turcescu. Spectrul omului speriat a apărut pe chipul unui jurnalist care, pe undeva, a înşelat cu bună intenţie pe cei care l-au urmărit, seară de seară, prestaţia la televizor. A jucat două roluri în acelaşi timp de-a lungul sutelor de emisiuni, destul ca să creadă că nu face rău nimănui dacă şi-a legat numele de un serviciu secret al Armatei care, tot el susţine, l-a plătit lună de lună! Desigur, este greu de acceptat cele scrise şi declarate de Turcescu. A intrat voit într-o jalnică judecată publică, reclamându-se într-un moment de rătăcire cum rar s-a mai văzut, dintr-un motiv pe care numai el îl cunoaşte. Personal, îl credeam pe Turcescu mai aşezat la minte. Nu neapărat pentru că avea curajul să spună lucrurilor pe nume, uneori într-un mod hazardat, amendând pe unii şi cântând pe alţii, prelevându-se de statutul de moderator tv care are spatele asigurat. Părea un jurnalist cumsecade când dădea bile albe sau bile negre invitaţilor emisiunuii „100%”, cu o îndemânare gazetărească apreciată de privitori. Mai târziu, când Robert Turcescu a vâzut că este curtat de unii şi de alţii, convins că deasupra lui nu mai este nimeni în materie de jurnalism de televiziune, ofiţerul sub acoperire cu gradul de locotenent-colonel, cum îi place lui să se autodefinească pe blogul personal şi la televizor, a căpătat aerul că execută, ca alţii, un ordin de circumstanţă, cu ornamentica aferentă întâlnită la cei care răspund cu „Să trăiţi!”. Ce cred eu este faptul că omul intrase într-un derapaj profesional, jocul practicat de el pentru satisfacerea unui scop politic făcându-l să pară uneori neserios, lipsit de obiectivitate şi plin de nesăbuinţă.
Nu doresc acum să îi provoc daune de imagine lui Robert Turcescu. Modul cum a procedat el, o refulare neinspirată şi de proastă calitate, este suficient de demolator pentru formatorul de opinie. Şi-a bătut singur joc de o carieră. Şi-a nesocotit publicul, a pângărit breasla. A dorit să se sacrifice jucând un rol care îl descretizează total. Pledoaria folosită de el este lipsită de bărbăţie, nu are ştaif intelectual, nu demonstrază cu nimic faptul că el, Robert Turcescu, are o criză de conştiinţă în adevăratul sens al cuvântului. Atitudinea lui configurează un univers confuz, dominat de o amestecătură de misticisme, obsesii latente şi ipostaze ameţitoare, dezagreabile şi periculoase. Echilibrul său moral încetează să mai existe, reflecţiile sale amare având aerul misterios al individului dispus de nevoie să joace un rol la comanda cuiva. A cedat în interiorul lui de teamă. Cine l-a şantajat , ce consemn nu a respectat, numai el ştie.
Cu siguranţă Turcescu va avea de tras de pe urma acestei poveşti. Spun poveste pentru că „locotenentul-colonel” nu are argumente, nu demonstrează credibil că a fost ofiţer superior sub acoperire. Nu la documentele personale mă refer, ci la acea atitudine matură care îl face pe om să pară sincer, onest sau, de ce nu, impostor. Turcescu s-a comportat ca un soldat speriat, lipsit de curajul de a spune în public adevărul în întregimea lui. A vrut să pară precum locotenentul Svoboda sau poate Klapka, cu multe şi grele mustrări de conştiinţ ă, dar nu a reuşit mare lucru. Turcescu se simţea vinovat. El nu a fost raţional, deloc combativ, total lipsit de imaginaţie, părând ca un dezertor dărâmat psihic.
Ce mă frământă însă pe mine este altceva, anume faptul că au primit gradul de ofiţer superior oameni fără niciun fel de pregătire. Turcescu este unul dintre ei. Imi este straniu să văd un ministru al MApN semnând decretul de avansare în grad al unor indivizi fără sa aibă livret militar. Oamenii ăştia nu au făcut nicio o oră de instruire şi au ajuns, iată, colonei! Robert Turcescu, dacă ar fi fost racolat de un serviciu secret, intra automat într-un stadiu de pregătire, ce trebuia încheiat cu un examen de absolvire. Aşa scrie la regulamentele militare. Unde s-a mai pomenit ca un novice lipsit de cele mai elementare tehnici de informare în domeniul spionajului sau cum s-o numi el să primească din primul foc gradul de locotenent-colonel? Locotenent, poate. Am spus nu iau în serios confensiunea, aparent sinceră, a lui Turcescu. Iau însă în serios cele afirmate de fostul ministru Dobriţoiu, care recunoaşte că Robert Turcescu figura la un moment dat în evidenţele MApN şi că „lăsarea la vatră” a jurnalistului locotenent-colonel poartă semnătura sa! Reiese clar că „fabricarea” livretelor militare purtând numele unor persoane, precum este Robert Turcescu, este reală, fapt pentru care cineva trebuie să dea urgent socoteală. Cine se autosesizează? Cumva, Parchetul Militar?Armata nu poate să defileze cu asemenea comandanţi. Cât priveşte pe ofiţerul sub acoperire, agent secret mai nou, cu tristeţe îi spun: Colonele, nici nu ştii ce soldat mic o să fii! Uite cum revine vorba comandantului suprem!
Eliade Bălan
