Constantin Buchet, președintele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității anunță, în interviul acordat în exclusivitate publicației noastre, surprize mari în legătură cu foștii colaboratori ai regimului comunist român. Figură proeminentă a lumii academice române, Buchet mizează pe câteva valori umane de necontestat pentru a putea împinge societatea românească spre cele mai înalte trepte ale democrației unui stat cu adevărat liber, autentic și nesupus.
Domnule președinte, ce ne mai pregătește C.N.S.A.S pentru 2023? Ce mai pregătește instituția pe care o conduceți opiniei publice? Dosare așa mărețe cum a fost cel cu Băsescu, Isărescu. Mai sunt informații de dat domnul președinte, de verificat?
C-tin Buchet: Da! În primul rând e procedura de verificare, de vetting, cum se spune în limba engleză. Pe articolul 3 la litera g avem aleșii local. Este hartă a administrației publice locale, unde sunt aleși consilierii locali municipali, județeni, primarii. Acesta este un un turnesol sau un activ social, prin faptul că noi prin procedura de verificare, trimitem documentația ori în instanță, după caz, ori eliberăm adeverință. Obiectivul social și civic al acestei proceduri de verificare este ca fiecare cetățean să cunoască în momentul alegerilor locale sau și după ce acestea au avut loc și generează efecte, cine este alesul local, dacă a avut aceste conexiuni cu fostele organe ale Securității statului. Noi, în legislatura trecută am terminat procedura de verificare a aleșilor locali, a candidaților. Acum sigur îi verificăm pe cei care sunt în curs, se mai pot schimba unele liste, să vină persoane noi sau, sigur, și persoane care nu împlineseră vârsta de 18 ani, dar sigur e o procedură care continuă și dă cumva greutate demersurilor legate de verificarea candidaților, care sigur, până la urmă e conexă cu persoane verificate din oficiu. Mă refer la membrii Parlamentului României, a executivului, al structurilor instituționale ministeriale, până la rangul de director, director general. E o procedură cu o miza simbolică, pe de o parte, dar și concretă. Este informarea opiniei publice, atributul de cunoaștere, să spun cel social al cunoașterii. Pe de altă parte, instituțiile statului pot să vadă dacă sunt persoane care generează o anumită vulnerabilitate administrativă. Și atunci, acesta este registrul de acțiune, diapazonul temanic, pe linia verificării acestora. Un alt reper profund, important, fundamental din punctul meu de vedere, este cel legat de legile reparatorii. Legile reparatorii sunt date de Legea 134 care e fundamentul decretului și este legată de foștii deținuți politici. Mă refer la cei deportați, la cei încarcerați, la cei cu domiciliu obligatoriu. Avem fișele de domiciliu obligatoriu. Avem partea aceasta legată de răzmerițați, cei care au provocat revolte anticote, anticolectivizare, cum a fost Ținutul Vrancei și unde au fost și formațiuni de rezistență, cum a fost celebru grup Paragină. Acesta reprezintă un portofoliu de activități care nu e atât de vizibil public. Nu ai cum, cu un aparat subdimensionat ca al nostru, sa rezolvi urgent cele peste 17.000 de cereri cât avem noi acum. Nu este ușor, fiindcă noi nu căutăm doar în arhiva noastră. Noi facem asta împreună cu foștii deținători de arhivă, astfel încât cetățeanul sau urmașul îndrituit să aibă din partea statului român, prin instituția pe care o reprezentăm tot acest pachet documentar dat de Legiuitor, de Parlamentul României. Este, am mai spus, o lucrare asupra trecutului, cum spun germanii, dar este și o parte a memoriei noastre naționale. Este teza de patrimoniu a țării noastre. E partea aceasta, până la urmă, de memorie, nu numai a timpului trecut și a timpului prezent, fiindcă urmașii acelor persoane trăiesc, chiar foștii deținuți politici mai sunt în viață, din păcate puțini și datoria noastră este să reconstituim acel tablou, să spun tragic, astfel încât lucrul acesta să nu se mai repete. Românul să nu-l mai persecute pe român.
Dar aveți vreun nume pe listă?
C-tin Buchet: Nume nu, nu am mers pe acest principiu atunci când am verificat Parlamentul României, de pildă, inclusiv liderii, președintele Senatului, președintele Camerei.
Deci sunt vizați ei?
Da, cu siguranță că au fost verificați. Principiul metodologic este de fapt o verificare continuă, fiindcă noi, când cineva candidează, ori este numit, intră pe această rotativă. Noi, când emitem decizia sau adeverința este la acel moment al verificării. Sunt totuși 27 de kilometri de arhivă și sigur, prin asocieri, prin căutări conexe, prin extinderea investigațiilor, pot să apară aspecte, documente, informații noi. De aceea este o procedură pe care nici le legiuitorul n-a spus că verificarea se oprește undeva. Sau că este un dat definitiv. Capitolul de cercetare, și anume accesul neîngrădit la dosare a celor care doresc să studieze arhiva noastră este o linie complementară a activității noastre. Scrisul acesta istoric, politologic, journalistic este foarte important pentru noi. Datorită faptului că avem documentele Direcției a Cincea Securitate și garda fostului Departament al Securității Statului, putem să arătăm exact cum funcționa acest filaj pe persoane, pe traseele oficiale, cu fotografiile aferente, dar și documentele însoțitoare. Încercăm să mergem și spre tenera generație, adică până la urmă cred că se va ajunge și la chestiunea aceasta cu pagini de socializare precum TikTok, fiindcă le văd ca pe niște instrumente bune. Importante sunt conținuturile pe care le pui acolo. Tinerii cred că ar dori să cunoască o altfel de istorie sau istoria, pe care oricum profesorul de istorie nu are timp la ora de curs să o expună Cred că este important ca tinerii să cunoască, atunci când vor ajunge în câmpul social, cum a fost în perioada aceea, să înțeleagă un comportament de tip autoritar, totalitar, dacă vor ajunge factori de decizie. Eu cred că până la urmă, microbul acesta, să spun, virusul dictaturii e într-o emergență organică în fiecare om. Problema este de a-l stopa, de a nu crede că le știi pe toate. De a nu crede că tu poți să promovezi un cult al personalității deșănțat. E o presiune tehnologică. Timpul de lectură, de bibliotecă s-a comprimat.
Cu cât estimați că vor crește cei 27 de kilometri din arhiva C.N.S.A.S?
C-tin Buchet: E o întrebare justă și corectă și pertinentă nu numai administrativ, dar și din punct de vedere al funcționalității. Noi avem acum 3 hale la Popești-Leordeni. Acolo sunt rafturi unde se respectă condițiile de umiditate, de luminozitate, adică este, practic, ca într-o farmacie. Acum încercăm să sistematizăm o nouă hală, cea pe care am primit-o de la Societatea Română de Radio. Noi in intenționăm să preluăm fișele de cartotecă de la Serviciu Român de Informații și de la Ministerul Apărării, cu care aveam un acord de cooperare. Da, asta ar fi o întregire a arhivei noastre.
Ce mulțumiri vă aduce în prezent structura aparatului administrativ de la C.N.S.A.S versus ce nemulțumiri profesionale vă stârnesc în același fel colegii dumneavoastră?
Ctin Buchet: Eu eu acuma nu vreau să fiu fariseu, dar ca orice instituție publică, C.N.S.A.S-ul e o structură subdimensionată. Este și pentru faptul că necesită o socializare profesională foarte profundă, un timp de formare destul de dens, fiindcă e o muncă atipică. E o muncă pe conținuturi care sunt speciale. Toate dosarele au o structură și o dimensionare specifică și implică o reacție analitică a funcționarului public de resort. Partea aceasta dă o anumită excelență paradigmatică profesiei lucrătorilor CNSAS, unde avem mulți istorici, mulți din zona științelor sociale, științe politice, drept, comunicare publică. În timp a apărut partea asta de creativitate, de analiză, că mereu poate să mai apară ceva, mai ales la Direcția Investigații, dar și în celelalte. Avem, deci un nucleu valoros din perspectiva acelei formativități speciale a funcționarului public.
Care e cea mai gravă mustrare pe care ați dat-o unui angajat?
C-tin Buchet: fiind un om de catedră, fac apel la conștiinciozitate în îndeplinirea unei sarcini sau a unei activități profesionale.
Credeți că ar mai fi posibil să vedem în România un fel de totalitarism reinventat?
C-tin Buchet: Nu cred că mai e posibil. Nu cred că există tentația totalitară în România mai ales în omul acesta contemporan să fie fenomene de autoritarism, de iliberalism cum sigur se descifrează în cheia politologică sau de analiză politică. Acea tentație totalitară exact ca în anii staliniismului sau în ultimii ani ai lui Ceaușescu, care deja ca o paradigmă coreană, nu cred că va mai exista. Nu cred și nu cred. Cred că totuși societatea de acum are o o cultură critică mult mai determinată și mult mai reactivă.
Către ce credeți că se îndreaptă societatea în ziua de azi?
C-tin Buchet: Eu cred foarte mult în tineret, mă refer chiar la cei până în 35 de ani. Ecartul social e foarte ok. Mă bucură când văd o știre cu tineri care inventează sau cu tineri olimpici, tineri care care rămân în țară alături de profesorii lor. Mesajul este atât de de profund și reconfortant, încât țara asta pare a nu fi chiar uitată. Există un schimb al generației de mâine, la asta mă refer. O bătrânețe liniștită, e legată și de evoluția acestor tineri care scriu, tineri care sunt în lumea afacerilor, sau a voluntarilor care ajută oamenii sărmani, care merg la cantine sociale. Simt că partida socială nu e pierdută. Am o doză de optimism fiindcă ăsta e un semn de putere în societate. Gradul de exigență și autoexigență trebuie să fie ridicat. Lupta cu inerția nu e o luptă cu tine însuți, ci trebuie să reprezinte scopul noastu, normalitatea noastră.
Ce vă plăcea când erați ca tinerii și adolescenții din ziua de azi, de vârsta lor?
C-tin Buchet: O să spuneți că poate sunt un tip foarte mecanicist, dar îmi plăcea mult să citesc. Adică lectura, dialogul meu cu cărțile, cu personajele, imaginarul meu, chiar în anii de școală generală, m-au format. Mai am și acum dialoguri cu fosta mea învățătoare, Coroiu, de la Baia Mare și ne aduceam aminte de o lectură din portofoliul lecturilor de vacanță. Ce faci ca să devii mai bun? Da, e o luptă cu tine însă pentu mine fișele și bucuria lecturii a fost imensă. Am avut și profesori extraordinari. Actul de studiu în sine, asta mă bucură. Eu cred că o carte citită, cu mesaj, problematizează densitatea reacțiilor, a trăilor, te fac mai bun, te schimbă. Mă bucură când văd tinerii citind. Tu trebuie ca dascăl să fii în alertă, să te plasezi la nivelul intelectual, să te ridici la tipul lui de personalitate, așa spune la pedagogie, iar replica trebuie să fie adaptată.
Sunteți și un om fericit, dar aveți și ce să vă reproșați?
C-tin Buchet: Aș spune că da. În primul rând e vorba de împlinire. Eu fiind un tip din Maramureș, familia este citadină, existențială. Sunt fericit prin familie, prin evoluția familiei mele, soția, fiica mea. Ne-am căsătorit în studenție. Pot să spun că din punct de vedere profesional evoluția noastră a fost onestă. Sigur, la mine e și un atribut, poate volitive, vin dintr-o familie în care toți bărbații au fost mineri, de aici spiritul ăsta mai răzbătător, de tenacitate, de a sparge frontal. Sunt fericit că trăim într-un stat liber, într-o democrație bună. E un lucru fabulos faptul că prin lumea dosarelor acest sentiment este mult mai potențat, prin comparație cu societatea democratică pluralistă. Poate că aș fi vrut să citesc mai multe cărți sau să scriu mai mult. Am un proiect la care lucrez, un volum despre perioada de după totalitalism. Filozofia mea de viață este ca toată lumea să fie împlinită. Pe de altă parte știu că nici eu nu pot să mulțumesc pe toată lumea. Când văd un copil care stă la capătul străzii, nu neapărat mai cu mână întinsă, te gândești, are de mâncare? Nu putem găsi leacul la asta, dar putem găsi leacul noi cu noi și cu ceilalți fiind mai respectuoși, mai solidari, poate mai puțin ponegritori. Asta am încercat să cultiv în mod sigur. Și în instituțiile unde am fost am încercat să cultiv consensul, măcar cel administrativ, dar și o relație de legalitate și omenie.
Ați rănit pe cineva dintre cei cu care ați lucrat, le-ați făcut vreun rău?
C-tin Buchet: mă uit în ochii dumneavoastră și vă spun că n-am făcut rău. Adică n-am mers teleghiat să-i fac cuiva un lucru rău sau să mă răzbun. Sunt foarte atent și măsor de 10 ori înainte să fac ceva. Sunt o fire reflexivă și meditativă. Nu tai și pe urmă zic „îmi pare rău” că am tăiat. Întâi analizez bine, și cred că fiecare dintre noi și cei care au putere de decizie sau cei care sunt în slujba cezarului nu ar trebui să se gândească la a face rău gratuit.
Ce ne sfătuiți pe noi să facem în continuare să ne trăim viețile mai frumoas, să avem răbdare, să ne ascultăm unii pe alții, să stăm cu capul pe umărul celuilalt atunci când avem nevoie de asta?
C-tin Buchet: Asta a pierdut mult societatea românească și nu numai, în general. Solidaritatea, apropierea, iar asta e valabil și în interiorul micilor comunități. Bine, aș spune că e o trepidanță materială, nu neapărat o goană după nevoință, dar presiunea materială, administrativă legată de facturi, împrumuturi, etc e foarte mare. Asta insalubrizează și sparge o unitate spirituală a unei comunități. Se mai întâlnesc duminică la masă, sub cupola părinților, frații? Bun obiectiv. Nu zic cât se mai sună! Nu sunam des părinții? Când materialul te invadează, spiritualul se distruge și se usucă. Exact cum e acum.
Nota bene: interviul a fost realizat cu sprijinul colegilor de la Vatis Tech, unul dintre cele mai noi instrumente de inteligență artificială.
