28.8 C
București
marți, august 16 2022
București 28.10°C
16 august 2022

De la „măi animalule” la „o lichea”!

- Advertisement -spot_imgspot_img

 Nea Nelu, se pare că „măi animalule” ţi-a rămas în sânge. Îl faci pe Crin Antonescu „o lichea” când te uţii în oglindă. Nu poţi să scapi de acest obicei prost de a ultragia până vei încheia socotelile pe lumea asta. Orice om normal constată că jignirea liberalului are dimensiunea infantilismului politic. Cât ai stat în bătătura vilei din Primăverii, aproape că uitase poporul de dumneata. Ai ieşit în public cu o dezonorantă înjurie, care nu-ţi face deoc cinste la o asemenea vârstă. O reacţie stupidă, făcută cu o râvnă de om care pare că a rămas acelaşi personaj de tristă amintire şi la 80 de ani. Când auzi o astfel de insultă, te gândeşti dacă nu cumva este rezultatul unui mecanism psihofiziologic, întâlnit îndeosebi la cei cu probleme de autocontrol nestăpânit. Poţi să crezi despre un om ce vrei, poţi să ai idei deviante despre unul sau altul, dar nu trebuie să deschizi gura pentru ca să-ţi manifeşti obsesiv ura cu vorbe de genul „Crin Antonescu este o lichea!”.

În definitiv, de ce Iliescu îl face lichea pe fostul partener de coaliţie al cârlanului Victor? Am la îndemână două explicaţii serioase. Prima, fostul preşedinte şi-a dat seama că ieşirea de sub steagul USL a PNL nu este sănătoasă pentru PSD din perspectiva prezidenţialelor. Îl vede pe Crin un mare duşman chiar şi acum când este căzut la pământ, după eşecul înregistrat de PNL la alegerile europarlamentare, situaţie ce l-a determinat să demisioneze de la conducerea partidului. Rămânerea în coaliţie reprezenta garanţia lui Ponta de a câştiga Cotroceniul fără nicio emoţie. Adunaţi procentele celor patru partide useliste şi veţi ajunge la aproape 60 la sută, dacă luăm în calcul şi „redistribuirea”voturilor. De la înălţimea acestui rezultat drumul spre şefia statului era lin şi sigur pentru actualul lider socialist. Dar, nu s-a întâmplat aşa. Social democraţii sunt pe val, trăiesc euforia succesului la maxim, chiar dacă madam Firea a lui Pandele nu a fost capabilă să o facă pe Gabriela Szabo parlamentar, dar totuşi nu pot fi cu sufletul împăcat când se gândesc la alegerile prezidenţiale din noiembrie. În acest caz, intervine a doua explicaţie. PSD a turat motoarele cât a putut. A obţinut un scor mare profitând de boala de care suferă partidele de dreapta. Triumfalism actual, cu şarje dure de decreditare a adversarilor politici, este amplificat prea mult, dacă ne gândim la faptul că trioul PSD-PC-UNPR nu mai poate avea alţi aliaţi, în afară de alde Tăriceanu şi Stroe, primul trimis la plimbare de liberali, al doilea, exclus din PNL, luni. Bătrânul Iliescu a mirosit pericolul şi, negăsind altă cale de răzbunare, îl atacă bijăreşte pe Crin, considerându-l ca fiind principalul vinovat de ruptură, pentru că nu a acceptat până la capăt cartea minciunii utile. Prin ieşirea de la guvernare, „licheaua” nu a făcut altceva decât să deschidă cutia pandorei, din care poate ieşi, măcar teoretic, ideea unei unităţi politice alcătuită din toate partidele de dreapta, aflate în mare suferinţă datorită eşecului de la alegerile precedente.

Nu ştiu dacă fudulia prezentă la liberali, pedelişti, populari , udemerişti, republicani sau ungureni va ţine la nesfârşit. Toţi flutură acum steagul în lupta cu „regimul” pesedist, însă niciun partid nu cedeză pe faţă, cel puţin deocamdată, la orgolii şi ambiţii, acceptând o „locomotivă” politică unică şi de notorietate. Cu siguranţă, că pe scena politică a dreptei   vor fi schimbări de lideri şi negocieri, firave la început şi mai consistente în toamnă, lucru care îl panichează pe onorificul partidului de guvernământ. El îşi dă seama că o eventuală înţelegere a partidelor de dreapta, posibilă dacă liderii partidelor înfrânte   vor pricepe unde i-a adus învrăjbirea, îl poate trimite pe Ponta la plimbare în Grădina Botanică. Atunci, cum să nu îl faci pe Crin Antonescu lichea, de faţă fiind toată floarea cea vestită a social democraţilor, când te gândeşti la mara pierdere cauzată de o decizie care a stricat planul politic iniţial.

În mod normal, Victor Ponta trebuia să îşi dea seama că prezenţa lui Ion Iliescu în prim planul transmisiilor tv nu dă bine la imaginea partidului său. Nu au dat bine nici cuvintele adresate fostului său tovarăş de alianţă.   Senzaţia tuturor a fost aceea că PSD este condus şi astăzi de Ion Iliescu. Aşa pare. Este grav pentru premier şi ceilalţi politicieni din coaliţie dacă îl acceptă pe acest om să dea lecţii şi să-l califice „lichea” pe un lider de partid care, la un moment dat, a gândit diferit şi a acţionat în consecinţă. Cine a crezut că, în urmă cu 22 de ani, „măi animalule” a fost o scăpare prezidenţială, s-a înşelat. Ion Iliescu recidivează cu „lichea” în plin având revoluţionar fesenist, încă viu şi măreţ.

Eliade Bălan

- Advertisement -spot_imgspot_img
Noutati
Related news
- Advertisement -spot_img

1 COMENTARIU

  1. Cine zice ala e! Cum sa-l numim pe cel care i-a chemat pe mineri la Bucuresti ca sa elibereze Piata Universitatii de… golani? Cumva, lichea?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.