9.9 C
București
duminică, decembrie 3 2023
București 11.20°C
03 decembrie 2023

Jurnaliștii incomozi, sub teroarea proceselor inechitabile

- Advertisement -spot_img

Este un activist civic de succes, dar și un jurnalist extrem de incomod.  Nu este zi în care să nu le facă pielea friptă celor care se ”joacă cu focul”, fie că vorbim de oameni politici corupți, de funcționari obedineți, de magistrați și avocați cu interese obscure, dar și de afaceriști cu mână largă care fac legea statului cu banii în mână. Eugen Cristescu, publisherul ziarului independent „Intransigent” din Prahova, trăiește în ultima vreme o răzbunare cruntă din partea celor despre care scrie, făcându-și meseria cu onestitate și aplomb.

Ce face în aceste timpuri moderne, dar atât de complicate și grele pentru presa de investigație din România, un jurnalist incomod de Prahova?

Se bate cu morile de vânt, mai mult decât oricând. Am 23 de ani de presă și nu-mi vine sî cred cât de mult au involuat instituțiile statului. Sunt îngrozit de la atâta corupție, rea-voință și, pe alocuri, analfabetism funcțional în rândul funcționarilor publici, unii dintre ei plătiți regește. Ma refer, în primul rînd, la magistrați, care au marea responsabilitate de a pedepsi evazioniștii, politicienii corupți, traficanții și consumatorii de droguri si alți infractori, iar unii dintre ei sunt mână în mână cu aceștia și tergiversează dosarele până intervine prescripția, spre exemplu. Ajungi sa te gandești că degeaba scrii, pentru că cei care ar trebui să se autosesizeze se uită în altă parte.

Cine te-a supărat/deranjat cel mai tare de când practici această meserie?

Cred mai bine aș spune ce m-a deranjat, nu cine, pentru că sunt destui care se vor încadra. M-a deranjat și încă mă deranjează nedreptatea, ipocrizia, minciuna, incompetența și, bineînțeles corupția pe toate palierele. Mă deranjează că sunt puși în funcții oamenii doar pe criterii politice, nu pe baza profesionalismului. Mă deranjează că în poliție conducătorii sunt interimari ani de zile, în loc să se organizeze concursuri pe post, să vină profesioniști care să prezinte planuri de management ce urmeaza să schimbe din temelii modul de funcționare. Mă deranjează legile justiției care parcă sunt făcute pentru a proteja abuzatorii din magistratură sau că Inspecția Judiciară pare a fi garantul sau, cel puțin, protectorul judecătorilor sau procurorilor care calcă în picioare drepturile justițiabililor sau protejează greii vremurilor noastre.

Cum ai suportat asta?

Sunt 10 ani de când lucrez cu mine însumi pentru a gestiona stările negative provocate de ce am spus anterior. Nu e ușor la volumul de nedreptăți și acte de corupție cu care ne confruntăm, dar nu am încotro, iubesc viața și nu vreau să-mi distrug sănătatea dând satisfacție celor despre care scriu.

Care au fost primele 3 personalități (locale, îndeosebi) despre care ai scris având probe și s-au îndreptat după aceea împotriva ta?

O sa râzi, dar am fost dat în judecată cu ani în urmă pentru un material despre Palatul de Justiție, preluat de la o colegă, la rugămintea ei. Anul trecut am fost dat in judecată de o avocata pe numele său Janina Ionescu pentru că am scris că a agresat o colegă, de altfel un fapt de notorietate in rândul avocaților și că, fiind soție de preot nu se cădea să aibă o asemenea atitudine. De la aceste doua lucruri aici a țesut un dosar pe baza unor declarații dubioase, fără ca persoanei agresate să âi ceară cineva părerea și ajungând la Uniunea Națională a Barourilor din România unde Comisia Permanentă, după o “cercetare amănunțită” tot fără a solicita un punct de vedere al persoanei agresate,  a emis o decizie de spălare a imaginii agresoarei. Decanul Baroului Prahova, Emanuela Antonescu s-a trezit și dumneaei dupa vreo doi ani în care am tot scris despre faptele sale de arme să mă dea în judecată. Foarte interesant este că judecătorul din dosarul cu Janina Ionescu mi-a respins martorul cheie, adică persoana agresată, pe motiv că ar fi avut cabinetele în aceeași locație prin anii 2006. Când i-am spus d-lui judecător Rareș Mihail Oprea de la Judecătoria Ploiești că îmi respinge martorul cheie, care putea să spună ce a pătimit, dumnealui mi-a spus că : “Nu știu, nu pot sa vă dau sugestii…” Practic nu îl interesează cum îmi fac apărarea, pe care, de altfel, mi-a distrus-o.

De ce nu ai mai continuat să scrii despre ele?

Scriu in continuare despre aceste persoane și despre toți cei care mistifică adevărul, în funcție probele sau veridicitatea surselor și de timpul pe care îl am la dispoziție, pentru că activitatea mea actuală nu se rezumă doar la a fi jurnalist.

În ce fel vezi relația ta cu sursele, cu liderii politici locali, cu administrația locală și cum ai cataloga fiecare din aceste experiențe profesionale?


Sursele sunt și vor fi întotdeauna persoanele nedreptățile sau nemulțimite. Păstrez o relație bună cu ele. Cu liderii politici locali e o relație bazată pe respect reciproc, deși pe unii dintre ei i-am mai criticat în pamfletul ÎN LUPA MEA, pe care îl puteți găsi pe youtube. Pot spune, totuși, că nu am prieteni în politică. În ce privește administrația locală ar fi multe de spus. Conflictul din primarul Andrei Voloșevici și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu produce probleme cetățenilor. Cei doi nu conștientizează că uneori sunt foarte aproape de abuz în serviciu prin acțiunile lor. Am spus-o mereu, cei care ocupă funcții publice nu trebuie să își permit să aibă orgolii personale, iar la Ploiesti asta se întâmplă, iar cetățenii sunt cei care suferă.

Cui ai băgat „mortul în casă” și ce efecte a avut?

De-a lungul timpului am scris despre oamenii de afaceri Sebastian Ghiță și Doru Morcovescu (între timp s-a sinucis bietul de el, dar nu din cauza mea, scrisesem cu mult înainte de a-și lua viața). Nu mi-am facut niciodată un obiectiv dintr-o persoana publică sau alta. De multe ori, au venit subiectele către mine, pentru că cititorii au dobândit în timp o experiență care le permite să se adreseze acelora dintre noi care au vizibilitate mare în online ori activitatea lor îi prezintă ca fiind credibili și fără schelete în dulap. În ultimii ani s-a întâmplat acest lucru cu subiectele legate de activitatea de decan a doamnei Emanuela Antonescu. Îmi pare rău să spun, dar pe măsură ce scriam despre ce mai făcea d-na decan, îmi dădeam seama cum pot unii să ducă o profesie atât de nobilă ca avocatura, atât de jos prin acțiunile lor dubioase, ca să nu le spun altfel. Cert este că, atât ca jurnalist de investigație cât și ca pamfletar deranjez pentru că spun lucrurilor pe nume, la fel ca mulți dintre noi cei care iubim această profesie și o respectăm, pentru că, în primul rând, ne permite să spunem adevărul. Nu ne obligă, dar ne permite să îl spunem.

Consideri că este nevoie de jurnalism de investigație făcut pe bune în țara asta? Dacă da, se mai poate el practica?

Daca nu vrem să avem ziare, televiziuni sau radiouri care să se axeze doar pe comunicate de presă ori materiale plătite pentru promovare, atunci iți spun că este nevoie de jurnalism de investigație. Este nevoie pentru ca democrația să ajungă să funcționeze pe principiul capul plecat sabia nu-l taie. Am admirat reacția solidară a jurnaliștilor de la GSP și cred că e important ca pe lângă jurnlismul de investigație să existe și solidaritatea de breaslă pentru că numai împreună putem fi recunoscuți ca a patra putere in stat. Altfel, luați individual, oricât de valoroși am fi, nu avem impactul pe care munca noastră ar trebui să-l aibă. Mă întrebi dacă se mai poate practica jurnalismul de investigație? Îți spun din propria experiență că e foarte greu, dar sunt convins că se poate practica, pentru că încă nu ne-a murit pasiunea pentru această profesie. Întrebarea este dacă se mai merită, pentru că jurnalismul de investigație nu e susținut financiar, ba dimpotrivă.

N.R. Eugen a făcut la un moment dat parte din echipa de jurnaliști a lui Dragoș Pătraru, acum fiind el cel care realizează podcastul de pe YouTube „În Lupa Mea”. 

- Advertisement -spot_img
Anchete Speciale
Anchete Speciale
O publicatie independenta mereu în forma
Noutati
Related news
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.