Spre cinstirea eroilor neamului şi a Revoluţiei Române, pedelistul George Scripcaru, primarul oraşului Braşov, deţine pe numele său de naştere, altul decât cel actual, un titlu de revoluţionar român.
Originar dintr-o comună a judeţului Neamţ şi fără a fi suţinut sau recomandat vreodată de Asociaţia revoluţionarilor din Braşov, edilul oraşului de sub Tâmpa, George Scripcaru, şi-a urmărit cu precizie interesul. În special acela de a fi un fals revoluţionar. „Cum şi pe ce criterii a ajuns actualul primar al Braşovului revoluţionar cu acte în regulă nu ştim”, ne-au declarat surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, fapt evidenţiat şi de sinteza lucrărilor şedinţei din Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 din luna mai a anului 2010, certificatul de revoluţionar a lui Scripcaru ar fi fost emis de o Asociaţie din Bucureşti, L.N.L.V.R.D. 1989 C.E.M. În prezent, în Braşov funcţionează o singură asociaţie a revoluţionarilor în care se regăsesc şi ceilalţi membri ai fostelor asociaţii de revoluţionari infiinţate imediat după decembrie 1989, dar care au fuzionat în cele din urmă cu asociaţia mamă prin absorbţie.
Scripcaru, dublu rol şi imun în faţa legii
Interesant este faptul că Legea nr. 42/1990 prevede clar că orice persoană care a fost reţinuţă în perioada 16-22 decembrie 1989 ca urmare a participării la acţiunile pentru victoria revoluţiei, precum şi cele care, în perioada 16-25 decembrie 1989, s-au remarcat prin fapte deosebite în lupta pentru victoria revoluţiei, poate obţine titlul de luptător. Pentru a-şi scăpa urma şi pentru a nu fi în vizorul presei şi a organelor de anchetă ale statului român, actualul primar al Braşovului, pe numele lui adevărat Gheorghe Scripcaru, a avut „sclipirea” de a-şi lua un alt nume, acela de George Scripcaru, devenind din luptător, un adevărat remarcat, titluri pe care Scripcaru le-a obţinut fără ca nimeni să fi dat detalii despre participarea sa la revoluţie şi fără a şti exact când s-au emis. Iritat de telefonul pe care l-a primit, Scripcaru ne-a declarat: “Nu doresc să comentez acest lucru”. Edilul Braşovului face parte din lotul Puchianu Ioan Dumitru, coleg de partid de-al acestuia, care ar fi primit în acelaşi timp şi el certificat de revoluţionar. Însă cetăţeanul Puchianu nu şi-a mai introdus dosarul pentru preschimbare. De fapt, în spatele acestor preschimbări stă nimeni altul decât George Costin, cel care a fost arestat pentru constituirea unui grup infracţional. Sursele noastre susţin că „asemenea reprezentări ale acestor fabrici de certificate” au existat în multe judeţe pe când, în Braşov, cei care au gestionat această fabrică de certificate, cu sprijin politic marca Scripcaru, ar fi Tarbă Mihai, fostul şef al Casei Judeţene de Pensii şi Chitic Aurel, finul lui George Costin. Sursele mai afirmă că a fost începută urmărirea penală împotriva mai multor falşi revoluţionari din Zărneşti, judeţul Braşov, dosarele acestora căzând în sarcina unui ofiţer din cadrul IPJ Braşov „care nu este lăsat să lucreze şi asupra căruia se fac presiuni de sus”. De altfel, la nivelul întregii ţări există „câteva mii” de astfel de certificate de revoluţionar, iar acest interes nu ar fi neapărat al lui Scripcaru cât mai ales unul „aliniat la politica lui Băsescu”. Sursele noastre susţin că şeful statului ar fi dorit o armată proprie din aceşti revoluţionari, Costin fiind omul acestuia şi cel care nu a reuşit să acapareze toată mişcarea revoluţionară aşa cum i-ar fi promis lui Băsescu. Revoluţia din Braşov ar fi început cu primele focuri de armă în noaptea de 22 decembrie, iar povestea cu certificatele de revoluţionar ar fi o lupta politică a lui Băsescu cu Ion Iliescu şi partidul din care face parte, PSD.
VIP Scripcaru şi adevărul
Revoluţionarul PSD Dorin Maior dat în urmărire internaţională de autorităţile române pentru a-şi ispăşi condamnarea pe care a primit-o la finele anului trecut de la Curtea de Apel Mureş, l-a botezat pe actualul primar al Braşovului „VIP”, iniţiale care, în accepţiunea sa înseamnă venetic, impostor şi parvenit. O dovadă în acest sens ar fi şi faptul că pe final de mandat, de primul mandat, Scripcaru a prelungit cu 4 ani contractele Primăriei cu serviciile publice de salubrizare, asfaltare, samd. Iar din drepturile obţinute în urma certificatul de revoluţionar ar fi încasat retroactiv, potrivit lui Maior, de la Tarbă prin filiera George Costin, aproximativ 300 de miliarde de lei vechi. Conform declaraţiei de avere pe anul 2011, Scripcaru are datorii la bănci de peste 160 mii euro în condiţiile în care ca edilul încasează o indemnizaţie anuală de sub 10 mii euro pe an. Primarul PDL al Braşovului, George Scripcaru, declara în urmă cu doi ani de zile că nu ştie nimic despre faptul că ar fi cercetat de DNA, dar nu excludea posibilitatea să fie reţinut.
Scripcaru_-_Revolutionar_in_Monitorul_Oficial
Va fi „albit” de aceeasi justitie care l-a scapat de toate dosarele de pana acum în frunte cu dosarul Skoda.