Proprietarul uneia dintre cele mai noi agenții de turism din România, Dragoș GOCIMAN, EDEN TRAVEL, a început de anul acesta să ofere vacanțe turiștilor cu zero euro. În plus, acesta și-a instruit angajații să mintă și să-i escrocheze pe față pe clienții care vor să cumpere vacanțe de la agenția lui. Achiziționarea unui pachet turistic de la EDEN TRAVEL este una dintre cele mai umilitoare și triste experiențe din câte pot exista în viață.
Când auzi la ROCK FM că planificatorul tău de vacanțe MyPAL este gata să îți ofere cea mai tare experiență în materie de călătorii, nicio secundă nu îți trece prin cap că acest sistem îți dă, de fapt, cea mai mare țeapă.
Dimpreună cu cea mai tristă și umilitoare experiență din viață.
Curiozitatea nu ne-a dat pace nici nouă, de aceea am și accesat site-ul agenției care se promovează intens pe radiourile bucureștene pentru a găsi vacanța ideală.
EDEN TRAVEL, site-ul lor fiind www.edentraval.ro.
Zis și făcut.
Imediat cum am intrat pe website-ul agenției, am descoperit ceva foarte interesant. Aceasta vindea destinații turistice precum PORTUGALIA, CROAȚIA sau SPANIA la zero euro. Mai mult decât atât, în condițiile în care am dorit să rezervăm o vacanță pe una din destinațiile mai sus menționate, prin sistemul lor MyPAL Travel, am primit un cost total al vacanței de 877 euro. Factura lor însă, care a sosit cu mare greu, a fost de 1126 euro. Cu aproximativ 250 euro mai mare!!! Când le-am cerut explicații și le-am arătat dovezile rezervării, manipulările au început rând pe rând să curgă. Mihaela Naidin, consultant turism la EDEN TRAVEL a fostcea care, la momentul rezervării, ne-a trimis un SMS în care ne cerea să-i spunem cu exactitate vârstele copiilor, deși noi le-am introdus corect de la bun început. Vorba aceea, de ce să ne întrebe care sunt vârstele copiilor dacă sistemul le mergea perfect??? Tot ea a fost cea care a doua zi de la momentul rezervării ne-a comunicat: ”Am verificat împreună cu colegii mei de la IT ce s-a întâmplat cu rezervările făcute de dumneavoastră și care au fost problemele. Vă rog să regăsiți mai jos răspunsul colegului meu legat de situația dumneavoastră: ” Am verificat în loguri și clientul a selectat la vârstele copiilor <1 an. Din acest motiv nu l-a lăsat să selecteze la final o altă data de nastere decat una care sa se potriveasca cu selectia facuta initial.” Bianca Dobre, o altă angajată a agenției EDEN TRAVEL care la rândul său își acoperă angajatorul, și-a înghițit limba când i-am arătat negru pe alb că patronul ei vinde vacanțe în destinații luxoase cu zero lei.
GOCIMAN, fiul autorităților române
Dragoș GOCIMAN împlinește anul acesta 43 de ani. Deține din 2005, împreună cu soția sa Nicoleta, firma EDEN TRAVEL PARTNER și, deși învârte pe degete angajații la sediul agenției de turism din sectorul 6, la Registrul Comerțului a declarat că nu a avut niciun angajat în ultimii ani, cu toate că a raportat pentru 2017 o cifră de afaceri de peste 500 de mii euro. Surse apropiate anchetei, care cunosc bine agenția, spun despre GOCIMAN că ar avea vreo 15-20 de angajați însă mare parte a banilor sunt la negru. Dar și că, cu ajutorul banilor, ”rezolvă orice situație neplăcută”. La o adresă a secretarului de stat Cristina Ionela Tărteață de la Ministerul Turismului, datată 14 martie 2019, oficialul român ne comunică: ”după studierea documentelor prezentate, a notei de relații data cu privire la aspectele semnalate de dumneavoastră, a rezultat faptul că în perioada 17-19 februarie 2019 ați încercat mai multe teste în sistemul MyPal Travel pentru destinațiile Cipru și Spania, dar nu ați finalizat rezervarea datorită unei erori de sistem. Operatorul economic nu a asigurat buna desfășurare a procesului de rezervare din sistemul de rezervări, fapt pentru care a fost sancționat contravențional cu avertisment”.
Proprietarul agenției EDEN TRAVEL, Dragoș GOCIMAN, a refuzat să ne comunice dacă sistemul de rezervări MyPal Travel este funcțional în prezent sau dacă mai oferă vacanțe gratis.
În 2024 agenția este pusa pe tepe. Nu plătește hotelieri, turiști lăsați fără servicii. Un viitor faliment. De ce nu spune nimeni nimic.
În 2024 firma eden încă ma da tepe. Cum este posibil sa mai fie pe piață.