Gruia Stoica, trimis în judecată după ce a vrut să trucheze o licitație de 100 milioane de euro

Data:

gruia-stoica-gfr-nu-a-fost-pus-sechestru-pe-niciun-cont-si-pe-niciun-bun-al-meu_size9Patronul companiei Grup Feroviar Român (GFR), a fost trimis, miercuri, în judecată de procurorii anticorupție pentru cumpărare de influență. Omul de afaceri se află în arest preventiv.

De asemenea, în acelaşi dosar va fi judecat şi Doru Cătălin Boştină, avocat în Baroul Ilfov, acuzat de trafic de influenţă, acesta având interdicţie de a părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Omul de afaceri Gruia Stoica era dispus să ofere trei milioane de euro avocatului Doru Boștină pentru a afla ce preț oferă CFR Marfă la licitația de peste 100 de milioane de euro, pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia, potrivit procurorilor DNA.

Confrom unor interceptări făcute de Direcția Națională Anticorupție, Gruia Stoica a încercat să ajungă la nume grele din Ministerul Transporturilor, cum ar fi fostul secretar de stat Bogdan Găurean sau fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu.

Omul de afaceri l-a întrebat pe avocatul Doru Boștină dacă se află în relații bune cu Găurean – ”Zi-mi şi mie tu erai pe bune cu un secretar de stat de la Transporturi, Găurean”. Răspunsul avocatului fiind afirmativ, iar Gruia Stoica a continuat, fiind interesat ”cât de bine îl mai strunește pe directorul de la Transporturi, pe ăla mare” (n.r. – referire la directorul general CFR Marfă). Boștină a promis că ”se va ocupa”.

Din interceptările făcute de DNA, din data de 22.01.2014, se confirmă faptul că Gruia Stoica era dispus să dea șpagă.

Stoica Gruia: Cine este mai influent acolo, FENECHIU sau GĂUREAN?(n.n. referire la fostul ministru al Transporturilor Fenechiu Relu)
Boștină Doru-Cătălin: FENECHIU nu mai are cum…
Stoica Gruia: Aşteptăm! GĂUREAN era omul lui. Deci  după ce… îţi spun exact, vreau să-ţi fac o propunere. 
Boștină Doru-Cătălin:Da. Da.
Stoica Gruia: Propunerea este că a mai avut un contract. 
Boștină Doru-Cătălin:Da
Stoica Gruia: Asta înseamnă …scurt….
Boștină Doru-Cătălin: Mă ocup ?!
Stoica Gruia: Da, dar nu trebuie să…., deci, trebuie să aflăm…ştii tu…

În același context, Doru Boștină a revenit la subiectul inițial și i-a cerut omului de afaceri lămuriri suplimentare referitoare la subicetul pe care urma să îl abordeze cu Bogdan Găurea.

Boștină Doru Cătălin: Deci, de la Găurean ce trebuie să mai aflu dacă mai are controlul trebii? De la Găurean trebuie să aflu dacă mai e în controlul trebii? Acolo la Marfă?

Gruia Stoica i-a detaliat avocatului care era de fapt scopul intervenției pe lângă Găurean, adică licitație pentru un transport de cărbune care urma să fie organizată de CEO la data de 29.01.2014.

Stoica Gruia: Da. E o licitaţie peste o săptămână.
Boștină Doru-Cătălin: Da. 
Stoica Gruia: Marţi. 
Boștină Doru-Cătălin: Da. 
Stoica Gruia: Un transport mare de cărbune.
Boștină Doru-Cătălin: Da. 
Stoica Gruia: Ca boul ăsta să vină…
Boștină Doru-Cătălin: Să știm preţul…
Stoica Gruia: Preţul, să ştim tot, să trimită ăla acolo să trimită un om de-al meu și să-și vadă de treaba lui…la partea asta  suntem… șpăgile. Boştină nu te pune cu mine…cu  ăsta, că nu-i arde
Boștină Doru-Cătălin: Da. Gata.
Stoica Gruia: Marţi este licitaţia! Vezi prima data dacă Găurean, dacă e sub mâna lui. Vezi cine-l ia de urechi şi cine-l controlează pe el. 
Boștină Doru-Cătălin: Am înţeles!
Stoica Gruia:  Și să îi facem rost!
Boștină Doru-Cătălin: Da. Gata! Da. Gata domne, vorbesc cu omul!
Stoica Gruia: Nu ştie asta adevăratelea de problemele CFR Marfă! Să vedem cine a câştigat, că asta se face o singură data! (neinteligibil, cei doi în același timp) S-o spună acolo, unii nu înțeleg… (limbaj trivial)…de prost ce e…

La sfârșitul discuției, Gruia Stoica i-a spus avocatului că va fi recompensat cu trei milioane de euro.

Stoica Gruia: Eu vă dau 3 milioane . Dar nu le ceri o dată. Ți le dau anual 1 milion… 1 milion
Boștină Doru-Cătălin: Da.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie:

Populare

Mai multe articole
similare

„Bomba” adusă de SRI în parcul Kiseleff

Un festival cu iz de tradiție, organizat în inima...

Primarul milionar care a jefuit Oneștiul

Laurențiu Neghină, fost primar al municipiului Onești, este astăzi...

Grindeanu halește banii caselor de pariuri sportive

Ministerul Transporturilor pare să fi găsit formula ideală pentru...

Secretele întunecate ale dinastiei Șucu

Soții Alexandru Vlad și Alexandru - Șucu Cristina, moștenitorii...