Jean Pădureanu va beneficia de regim semideschis în penitenciar, potrivit Comisiei pentru individualizarea pedepselor. Acesta este primul dintre cei opt condamnați din Dosarul Transferurilor care beneficiază de un astfel de regim în penitenciar. Pădureanu va avea dreptul al mai multe vizite și la un pachet în plus din partea familiei.
Acesta se află momentan în Spitalul Penitenciarului Jilava, acolo unde a fost transferat de la Penitenciarul Rahova, necesitând îngrijiri medicale pentru starea sa precară de sănătate.
Frații Victor și Giovani Becali și Cristian Borcea își vor executa pedeapsa în regim închis, a decis, miercuri, Comisia pentru Stabilirea Regimului de Detenţie de la Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa. Cei trei vor fi mutați astfel de la Penitenciarul Poarta Albă, unde se află încarcerați, pentru că aici nu există regim de detenție închis. De asemenea, Comisia Penitenciarului Rahova a stabilit, marţi, regimul de detenție a lui Gică Popescu, Mihai Stoica și George Copos care își vor ispăși pedepsele tot în regim închis.
Comisia pentru individualizarea pedepselor de la Penitenciarul Craiova urmează să stabilească și pentru Gigi Nețoiu, cel de-al optulea condamnat în Dosarul Transferurilor, regimul de detenție, având în vedere că perioada de carantină de 21 de zile a expirat miercuri.
Judecătorii Curții de Apel București au decis pe 4 martie condamnarea la închisoare cu executare a celor opt inculpați din Dosarul Transferurilor. George Copos, fostul acționar majoritar al echipei FC Rapid, a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare, iar Mihai Stoica, managerul FC Steaua, a fost condamnat la 3 ani și jumătate cu executare. De asemnea, magistrații Curții de Apel București l-au condamant pe Cristi Borcea la 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Fostul impresar Ioan Becali a fost condamnat definitiv la 6 ani şi patru luni de închisoare cu executare, în timp ce fratele acestuia, Victor Becali va sta 4 ani și 8 luni după gratii. Gheorghe Popescu a fost condamnat definitiv la 3 ani, o lună şi 10 zile de închisoare cu executare. Fostul acţionar al FC Dinamo şi U Craiova, Gigi Neţoiu, a fost condamnat definitiv la 3 ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.
Avocaţii lui Mihai Stoica şi Cristian Borcea au depus la Curtea de Apel Bucureşti contestaţie în anulare în cazul condamnărilor primite în dosarul transferurilor de jucători. Sesizarea lui Mihai Stoica a avut primul termen de judecată în 21 martie. Instanţa a amânat atunci judecarea pentru 4 aprilie, întrucât decizia din dosarul transferurilor de jucători nu a fost motivată.