Unde (ne) sunt jurnaliștii de investigație?

Data:

Am plecat la târgul de carte Gaudeamus de anul acesta chiar în ziua lansării cărții de debut al fondatorului acestui proiect publicistic, Anchete Speciale.

„Jurnalismul de investigație, o specie pe cale de dispariție” este prima carte de acest fel care apare în România și, dedicat, la un târg de carte din țară, în care autorul, recunoscut practician în meseria dedicată interesului public, vorbește fără menajamente despre culisele acestei meserii extrem de speciale (și dure în același timp), jurnalismul independent de investigație. Sau, mai bine spus, jurnalismul investigativ de calitate.

Titlul, așa cum apare în cartea sa de debut, îi aparține profesorului Dumitru Borțun, cel care a avut această sugestie după ce a parcurs prima bucată de manuscris la care a început să lucreze, anul trecut, publisherul acestei publicații online, Răzvan Durlan.

De altfel, autorul acestei cărți l-a și avut ca dascăl în vremea studenției sale pe reputatul profesor de semiotică și științe ale comunicării, de care îl leagă o adevărată istorie a întâmplărilor, dar și o afinitate pentru „datul„ existențial, cultural și, de ce nu, filosofic al ființei umane.

Unele din acele întâmplări au fost mai ales cele în care învățăcelul, adică Răzvan, jurnalistul de azi și de ieri, primește de la maestrul său, în dar, cele mai bune și utile sfaturi în a-și urma cu pasiune visul și a încăleca cu totul către zona de comunicarea publică, în care oricum se regăsea. Altele, la fel de importante și ele, sunt parcă și astăzi menite să stârnească acel val de interes și de simpatie cu care, deopotrivă, cei doi profesioniști de azi, Răzvan și profesorul Borțun, au colaborat permanent de-a lungul celor peste 20 de ani de când se cunosc.

De aceea titlul provizoriu dat de autor în cartea lansată la editura Tritonic a lui Bogdan Hirb, nici nu mai contează acum. Editor al cărții, acesta a declarat public la lansarea volumului despre jurnalismul de investigație de la târgul de carte Gaudeamus, în fața audienței, următoarele: „colecția noastră (Comunicare Media) este mândră pentru că a apărut acest volum. Este un volum extrem de dens, în care autorul a vărsat găleata cu anchete în acest volum. Sper să vă bucurtați de el și să-l citiți cu patimă, dar și cu multă atenție”.

Ce este cel mai important acum este ca lumea să vadă și să înțeleagă prin câte fapte, întâmplări, amenințări și procese laolaltă poate trece un jurnalist de investigații care-și face cu adevărat meseria.

„În data de 10.11.2022 s-a admis apelul celor de la Christian Tour – o companie mare din domeniul turismului care ne-a dat în judecată de 3 ori pentru același material iar a 4-a oară ne-a dat în judecată pentru un editorial în care eu am scris cuvântul „băiețaș”, cuvânt care poate fi folosit de un jurnalist mai ales dacă este și adevărat, cum preciza profesorul Borțun la lansarea declarat autorul cărții la lansarea pe piață a cărții despre jurnalism, în prezența a numeroși invitați din societatea civilă, structuri importante ale statului român și din lumea justiției.

Iar ca să spicuim puțin și din prefața cărții care aparține în totalitate prof. univ. dr. Dumitru Borțun, unul dintre cei mai apreciați și prestigioși comunicatori și dascăli ai ultimelor decenii din România: ”Cartea e scrisă cu o sinceritate dezarmantă, care îl paralizează pe cititorul obișnuit cu autori ce se pun în lumină pe ei înșiși, care vor să pară altceva decât sunt sau care trec cu vederea aspecte mai neplăcute din viața lor. Scriitura este atât de frustă și de directă, încât nici nu-ți poate trece prin minte că autorul ar putea inventa, exagera, înflori sau omite ceva. Pentru a folosi o expresie celebră a lui Roland Barthes, această carte se situează la „gradul zero al scriiturii”. Altfel spus, la gradul maxim al credibilității”.

Cartea poate fi comandată de aici.

Anchete Speciale
Anchete Speciale
O publicatie independenta mereu în forma

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie:

Populare

Mai multe articole
similare

Sifonul PSD de la Sectorul 4

Sub zâmbetul protocolar și promisiunile de campanie, Primăria Sectorului...

Maestrul disprețului de la Palatul Cotroceni

Este greu de imaginat un început de mandat mai...

CNCD: Cimitirul speranței și oglinda rușinii

Pe 18 mai, când oficialii se grăbesc să celebreze...

Cinicul de la pupitrul Operei Naționale

Opera Națională București traversează o epocă în care cinismul...