Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal, Klaus Iohannis, a reafirmat joi că nu renunță la poziția de vicepremier și ministru de Interne, chiar dacă conservatorii renunță la pretenția de a avea un vicepremier.
„Nu, pentru că eu nu sunt acolo în calitate de Klaus Iohannis plus minus primar al Sibiului, ci sunt acolo ca şi desemnat al Partidului Naţional Liberal, pentru vicepremier şi ministru de Interne. Cum să fac un pas înapoi? Aş fi de-a dreptul caraghios. Dacă colegii mi-au dat votul şi m-au trimis acolo, fac un pas înainte şi doi înapoi? Nu se poate aşa ceva”, a declarat Klaus Iohannis.
De asemenea, prim-vicepreședintele speră ca negocierile să fie deblocat, iar discuțiile vor fi reluate.
„Cineva va suna până la urmă. (…) Pentru luni ar fi fost convocate Camerele reunite, dacă nu se convoacă, lumea se va întâlni şi se va stabili cel puţin o dată de continuare a discuţiilor. (…) Starea de instabilitate nu există. (…) Este o stare de tensiune”, a adăugat Iohannis.
Potrivit lui Iohannis, negocierea dintre PNL şi PSD se poartă prin intermediul mass-media.
„Acum nu mai negociem faţă în faţă la masă, ci negociem prin semnale şi săgeţi transmise via media, la modul general, tv, ziare, internet”, a spus Klaus Iohannis.
Premierul Victor Ponta a propus marţi în USL o formulă cu patru vicepremieri de la PNL, PSD, UNPR şi PC, dar nu s-a ajuns la un consens asupra acesteia.