-3.2 C
București
miercuri, februarie 8 2023
București -0.63°C
08 februarie 2023

Ministerul de Interne a rămas fără eroi

- Advertisement -spot_img

În timp ce Ministerul Apărării Naționale i-a declarat eroi naționali pe toți cei 42 de militari români decedați în misiuni internaționale și locale după Revoluția din 1989, Ministerul de Interne i-a trecut pe toți cei 38 de polițiști ai săi decedați în acest timp în misiuni de serviciu la rubrica In Memoriam, fără a-i declara eroi. Sau a le păstra memoria în loc de cinste.

Statul român sărbătorește anual, în 28 mai, odată cu marea sărbătoare a Înălțării, Ziua Eroilor. Chiar dacă au gafat la Turda când toți eroii neamului trebuiau comemorați cum se cuvine, acolo unde militarii români au depus coroane de flori la monumentul soldaților ruși, Ministerul Apărării Naționale își respectă pe deplin eroii. Cu eleganță și diplomație. Înainte de anul 2006, atunci când fostul ministru al Apărării din guvernarea Tăriceanu, Corneliu Dobrițoiu semna Ordonanța de Urgență care stabilea drepturi pentru personalul militar decedat ca urmare a participării la operațiuni militare, cei 12 militari români care își pierduseră viața în afara țării până atunci – 6 dintre ei fiind decorați pentru devotament și curaj, Ministerul Apărării Naționale declara despre ei că sunt eroi ai neamului românesc. Pur și simplu eroi.

Oficial sunt 80, dar Ministerul de Interne nu i-a declarat eroi

De atunci și până în prezent, alți 18 militari români și-au mai pierdut viața în afara granițelor țării plus alții 12 în țară, ridicând numărul eroilor neamului românesc la un total de 42. Cel mai tânăr dintre ei, potrivit MAPN, a fost sublocotenentul Petru Filip, decedat în 2010 la numai 26 de ani și înaintat în grad post mortem. Petru a avut numai 3 luni de zile șansa de a fi prezent în teatrele de operațiuni militare din afara țării. Putem bănui însă că familia lui sigur nu l-a dorit niciodată erou național. Fie că vorbim de Afganistan – locul unde și-au pierdut viața cei mai mulți dintre militarii români, sau de Angola, Sudan, Kosovo, Bosnia și Franța sau de Marea Neagră, acolo unde și-au găsit sfârșitul toți ceilalți. Pentru misiuni și operațiuni în afara teritoriului țării noastre, Ministerul Apărării Naționale alocă anul acesta un buget de cheltuieli de aproximativ 118.000 euro.

Interesant este faptul că, în cea mai amplă desfășurare de forțe armate de la Revoluție încoace, exercițiul SABER GUARDIAN 19, la care au participat aproximativ 13.500 de militari din 6 țări, Armata Română nu a înregistrat pierderi de vieți omenești. Și nici materiale, potrivit MAPN. Pe site-ul Ministerului Apărării Naționale există secțiune dedicată eroilor neamului românesc ba chiar un site propriu, în timp ce pe site-ul Ministerului de Interne cei care și-au pierdut viața în misiuni specifice de serviciu, 38 la număr sunt prezentați și pot fi găsiți la rubrica Cariere.

- Advertisement -spot_img
Anchete Speciale
Anchete Speciale
O publicatie independenta mereu în forma
Noutati
Related news
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.