-2.4 C
București
sâmbătă, ianuarie 22, 2022

Ministerul de Interne dospeşte anual 100 de infractori

- Advertisement -spot_imgspot_img
- Advertisement -spot_imgspot_img

Pentru unii dintre poliţişti există şi zile negre. Flagrantul este cel mai trist moment din cariera lor profesională. În ultmii cinci ani de zile, de când criza politico economico socială s-a instalat şi încă domneşte în România, ca la ea acasă, cel puţin 500 de poliţişti din structurile Poliţiei Române au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de luare de mită. Cei mai mulţi dintre ei urmează să primească la următoarele termene de judecată sentinţa finală.

 

 

 

8000 euro cash, în mână, reprezintă cea mai mare şi recentă mită primită de un poliţist „sadea” pentru rezolvarea unui dosar penal cu atentat la siguranţa circulaţiei rutiere. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României ne-a informat că, din totalul celor aproximativ 13.000 funcţionari publici inculpaţi în cauze care privesc infracţiunile de dare şi luare de mită în ultimii 5 ani de zile, mai bine de 11.000 dintre ei au cerut şi pretins mită. Poliţiştii inclusiv cei de la frontieră împreună cu structurile aferente lor sunt consideraţi funcţionari publici cu statut special. Jandarmii şi pompierii intră într-o altă categorie, cea a militarilor de carieră. Potrivit PÎCCJ aproximativ jumătate dintre aceste cauze au fost deja soluţionate iar celelalte îşi urmează cursul firesc în justiţie.

 

DNA-ul, stăpân pe tresele ofiţerilor şi cifre oficiale

 

În timp ce IGPR ne-a informat că, de la începutul anului 2009 până în prezent, pe listele oficiale figurează un număr de 497 poliţişti cercetaţi penal sau condamnaţi pentru fapte de corupţie pentru care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, cel mai în vărstă având 57 de ani, iar cel mai tânăr 24 de ani, un raport pe ultimii cinci ani de zile a temutei instituţii anticorupţie, solicitat expres de Anchete Speciale, prezintă situaţia astfel: în ultimii 4 ani de zile un număr de 525 de poliţişti au fost trimişi în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, în speţă mită, dintre care un număr de 164 de poliţişti au fost condamnaţi definitiv de instanţele de judecată 117 fiind numărul ofiţerilor cu rang înalt. Fapt care înseamnă că, la aproximativ 72.000 de cadre cât numără întreg aparatul de Poliţie din subordinea liberalului Radu Stroe, ministru al MAI, unul din 144 de poliţişti este depistat şi prins pentru fapte de corupţie. De ce datele oficiale ale celor două instituţii nu corespund, e greu de spus. Pe de altă parte, singurele instituţii ale statului care nu au răspuns solicitarii noastre, fapt pentru care Inspecţia Judiciară nu a luat nicio măsură, au fost Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi Parchetul de pe lângă Curte de Apel Galaţi prin vocea prim procurorilor Emilia Negraia, respectiv Didina Dănăilă care conduc aceste instituţii emblemă ale statului de drept. Răspunsul lor nu mai are nevoie de niciun comentariu: „Informaţiile solicitate nu fac parte din categoria informaţiilor de interes public pe care fiecare autoritate ori instituţie publică are obligaţia să le comunice”.

- Advertisement -spot_imgspot_img
Noutati
Related news
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.