Edilul orașului Bușteni, liberalul Mircea Corbu a încasat de curând, din partea unei instituți importante a statului român, serioase lovituri de ”upercut” făcându-l pe primar să înțeleagă arhicunoscutul slogan românesc: ”unde-i lege, nu-i tocmeală”. Recent, Curtea de Conturi a României a încheiat auditul la primăria condusă de Corbu, iar la plecare a tras o singură concluzie, una extrem de temeinică: prejudicii grosolane și bătaie de joc pe bani publici!
Ultima verificare făcută de Curtea de Conturi a României anul acesta la Primăria din Bușteni, condusă de liberalul Mircea Corbu, a stârnit groază și milă în același timp pentru toți băștinașii care trăiesc la poalele munților Caraiman. Raportul de audit financiar întocmit în luna mai de specialiștii Curții de Conturi a scos la lumină abateri dintre cele mai grave comise de conducerea primăriei pentru anul financiar care tocmai s-a încheiat, respectiv anul 2021. Chiar în faza de documentare, anterioară începerii misiunii de audit financiar, specialiștii Curții ”estimau posibile deficiențe în activitatea Primăriei și în situațiile ei financiare”.
Curtea de Conturi a României a verificat în primă fază sistemul contabil al primăriei, cel de IT, dar și sistemul de control intern, mai precis auditul intern al instituției conduse de liberalul Mircea Corbu. Într-o singură frază pe care aceștia o detaliază în concret, specialiștii de la Curte notează: ”sistemul de control intern pare să nu aibă capacitatea relativ acceptabilă de a preveni, detecta șo corecta în totalitate erorile/abaterile semnificative care pot să apară în cadrul activității desfășurate de entitatea auditată. Nivelul de încredere acordat de auditorii publici externi sistemului de control intern al entității este mediu”.
Dincolo de faptul că angajații primăriei condusă de liberalul Mircea Corbu au prezentat documentele solicitate de autoritățile publice cu mare întârziere, ”s-au constatat deficiențe privind organizarea și conducerea evidenței activelor fixe, ceea ce a avut ca rezultat prezentarea în situațiile financiare a unor date eronate, care nu au fost puse de acord cu situația faptică. Valoarea abaterii constatate este în valoare de aproximativ 75 mii euro (n.r.)”.
Două locuințe de tip ANL, date de Corbu pe ochi frumoși
Cu creanțe neînregistrare și neîncasate de o valoare relativ mică, de aproximativ 3200 euro, Corbu a mai făcut o nefăcută, cum se mai spune prin popor. Potrivit Curții de Conturi, ”în anul 2021, pentru două cereri privind vânzarea locuințelor pentru tineri, situate în Aleea Parcului din Bușteni, nu au fost prezentate documente din care să rezulte soluționarea acestora. Valoarea abaterii constatate a fost de aproximtiv 158 de mii euro”.
Opinia auditorilor publici externi
În raportul extrem de voluminos și complex întocmit de specialiștii Curții de Conturi a României, aceștia subliniază la final opinia lor contrară legată de buna administrare a bugetului orașului Bușteni, condus în prezent de liberalul Mircea Corbu: ”Suma totală a erorilor a fost de aproximativ 270 de mii de euro. În opinia noastră, datorită efectelor denaturărilor semnalate și prezentate în paragraful de mai sus, situațiile financiare în ansamblul lor nu prezintă fidel performanța financiară a entității UAT Bușteni la 31.12.2021 și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată în perioada auditată. În consecință, opinia pe care o exprimăm în legătură cu situațiile financiare întocmite de UAT Bușteni pentru situațiile financiare întocmite la 31.12.2021 este OPINIE CONTRARĂ”