31.3 C
București
vineri, septembrie 22 2023
București 27.58°C
22 septembrie 2023

Speculantul ”DUDU” a ajuns Don Juan-ul româncelor

- Advertisement -spot_img

Unul din cei mai cunoscuți și apreciați oameni din turismul românesc, fost președinte al ANAT și al companiei TAROM, a fost urmărit ani buni de fosta Securitate pentru simplul motiv să dorea să lucreze în străinătate. La începutul anilor 80, în timpul în care deținea o funcție importantă într-o companie de stat și râvnea la o alta, potrivit documentelor obținute de la CNSAS, numele lui Nicolae Demetriade (cel care a vândut unui fond de investiții spaniol tour operatorul Happy Tours în anii 2007 – n.r) apărea pe zeci de pagini în documentele secrete ale Securității statului cu scopul declarat de a-i fi cunoscute și monitorizate toate  activitățile, preocupările și intențiile, mai ales pe cele ilicite. Organele fostului regim ceaușist îl descriu pe Demetriade ca pe un personaj lipsit de scrupule și telenovelistic în același timp, încărcat de aventuri amoroase până peste cap. 

În dosarul de urmărire informativă deschis de regimul totalitar în anul 1981, dosar aflat în arhivele CNSAS, fostul șef al companiei Tarom și fost președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, Nicolae Demetriade, membru al Partidului Comunist Român la acea vreme și economist la Întreprinderea de Aviație Utilitară București, insista să obțină o deplasare în străinătate în interes de serviciu. Pentru că a aflat acest lucru, Securitatea l-a băgat imediat sub atenta sa supraveghere pe termen nelimitat și i-a dat numele de cod ”Dudu”. Demetriade era atunci în floarea vârstei. Nici nu împlinise 34 de ani și era foarte apropiat, potrivit col. Ciolca Cristian de la Departamentul Securității Statului, de fostul director economic al companei Tarom, Zafiu Ioan. Cel din urmă îi promisese prietenului său un post sigur în Paris sau în Caraci. Demetriade era căsătorit, avea un băiat și tocmai își cumpărase cu banii jos un autoturism marca ”Dacia 1300”. Securitatea notează că, de fapt, soția sa, avea o fată dintr-o căsătorie anterioară. 

O scrisoare anonimă, de la un coleg de serviciu de-a lui Demetriade, pleacă în data de 29 mai 1981 spre cel mai temut organ al statului comunist, Securitatea: ”Tovarășe Comandant, în legătură cu caracterul moral politic al tovarășului Demetriade Nicolae, șeful serviciului comercial de la Aviația Utilitară București, doresc să vă relatez unele aspecte din activitatea sa care consider că umbresc funcția în care își desfășoară activitatea profesională. Acum când întreaga țară luptă din răsputeri conform indicațiilor conducerii superioare de partid și de stat, pentru economisirea materialelor și materiilor prime, a energiei și combustibilului, colegul nostru folosește la autoturismul proprietate personală combustibil ce îl procură de la avioanele  utilitare ce deservesc agricultura. Mai mult, procură cupru, material destul de scump și deficitar în economia națională și îl transportă cu autoturismul proprietate personală la Constanța și Galați, unde îl comercializează la străini. Are relații dubioase cu anumiți piloți imorali de pe cursele externe cu care face trafic de valută și țigări străine, precum și de anumite obiecte și haine, dovedit prin faptul că deține foarte multe obiecte și haine străine, precum și o stație de amplificare cu orgă de lumini, obiecte pe care oricine poate aprecia că nu se pot procura din comerțul nostru socialist. Atunci mă întreb cum poate un individ ca acesta să fie trimis ca reprezentant al țării împreună cu soția într-o țară capitalistă, un individ care se laudă că acest pașaport l-a obținut cu țigări Kent și diverse cadouri străine, că în felul acesta a cumpărat toată Securitatea” apare scris în scrisoarea anonimă trimisă de un coleg de-a lui Demetriade fostei Securități. 

Relațiile familiale și de casă ale lui ”Dudu”

Într-un raport strict secret întocmit de fosta Securitate ca urmare a primirii scrisorii anonime trimisă de colegul de serviciu a lui Demetriade, apar amănunte foarte interesante legate de relațiile pe care acesta la avea cu diverse femei. ”În decursul verificării informativ operative a rezultat că întreține relații cu cetățeni străini și români, în toate cazurile scopul este de obținere a unor avantaje materiale (bișniță). Datorită caracterului său, a relațiilor extraconjugale cu multe femei, a reușit să-și creieze uși deschise în multe unități socialiste. Este căsătorit cu Demteriade Silvia Ștefania, economistă la Întreprinderea de elemente pentru automatizări, semnalată și aceasta cu relații extraconjugale. Au doi copii de vârstă școlară. Prin directorul Zafiu i s-a propus funcția de șef agenție la Paris pe care a refuzat-o deoarece era retribuită sub salariul actual al său iar, în plus, nu putea să o ia ca salariată și pe soția sa. În prezent, i s-a oferit funcția de șef agenție la Singapore pe care a aprobat-o deoarece tot prin relații a obținut promisiuni de angajare a soției într-un post în cadrul ambasadei R.S.R din acest oraș. În continuare propune următoarele: întocmirea unei informări conducerii D.Av.C și secretarului consiliului politic a D.Av.C cu indicația îndepărtării acestuia din I.Av.U. ținându-se cont de trăsăturile morale, de viciile acestuia, scopul urmărit și relațiile și anturajul său, să nu primească aviz pentru funcția de șef de agenție, precum și retragerea vizei de pașaport”, apare în documentul semnat de același colonel de Securitate. 

Rapoarte peste rapoarte și o urmărire ca-n filme făcută de fosta Securitate

În raportul din luna mai a anului 1988 scris de mână de ofițerul Securității Grigoraș Gheorghe, într-o română extrem de citibilă și aeresită chiar dacă pe alocuri greșită, cu referire la Nicolale Demetriade, apar aceleași elemente care deja  nu mai surprind pe nimeni: ”la 03.071981, unitatea noastră a luat în lucru, prin dosar de urmărire informativă, pe cetățeanul român Demetriade Nicolae, consiprativ ”DUDU”, pentru intenții de rămânere ilegală în străinătate, relații neoficiale în rândul cetățenilor străini, afaceri cu obiecte de proveninență străină, trafic de valută, sustrageri de bunuri din avutul obștesc, relații extraconjugale și tendințe de înavuțire pe căi ilicite. Avea un anturaj necorespunzător, ducând o viață dezorganizată, extraconjugală. Aspectele semnalate au fost verificare și confirmate prin mijloace specifice ale muncii de securitate. Astfel: Prunaru Virginia, fostă secretară a comandantului I.Av.U care, datorită faptului că se bucura de încrederea acestuia și avea acces la secretele de serviciu, era folosită de Demetriade Nicolae în obținerea unor informații referitoare la persoana sa și a altor colegi astfel folosite în anturajul său. Lăzărescu Ana, căsătorită cu un ofițer superior din MAPN, cu care obiectivul întreținea relații intime. Privind situația familiară, s-a constatat că soția obiectivului, Demetriade Silvia Ștefania, înreținea relații extraconjugale, stabilea relații neoficiale cu cetățeni străini în scopuri afaceriste”. 

În cele 206 de pagini din primul dosar de urmărire informativă a lui Demetriade, apar rând pe rând date și informații despre relațiile intime pe care fostul peședinte al A.N.A.T și fostul director al TAROM le avea cu fel de fel de femei cu care se intersecta, suspectând-o în același timp pe soția sa de relații adultere. La 48 de ani, tatăl lui ”Dudu”, potrivit documentelor din arhiva C.N.S.A.S părăsește pentru totdeauna această lume în urma unui T.B.C pulmonar. 

”La ora 8.15 ”DICU” (în unele note de filaj apare numele conspirativ de DICU în loc de DUDU – n.r.) a fost luat în filaj când se afla în parcarea din fața Departamentului Aviației Civile cu autoturismul personal împreună cu o individă (etate 25-30 ani, statură mijlocie, față ovală, ten șaten, păr castaniu închis, pieptănat în coc, cercei negri, îmbrăcată cu geacă și pantaloni negri) cu care a discutat și s-a sărutat în autoturism iar la ora 8.30 au coborât și au intrat în Departament. La ora 10.10 ”DICU” a ieșit de aici, s-a urcat în autoturismul personal și a plecat în direcția șos. București Ploiești, apoi s-a întors pe aleea ce duce spre aeroportul Otopeni, a oprit în fața parcării, și s-a urcat o individă (etate 20-25 de ani, statura și conformația corpului potrivită, părul roșcat cu breton, îmbrăcată cu fustă și taior roz – costum TAROM), cu care a mers în comuna Balotești, oprindu-se la piatra kilometrică nr. 101, pe una din străzile din dreapta șoselei unde au discutat și s-au sărutat timp de 10 minute”. 

Într-o altă notă informativă din 1988, căpitanul Romanescu de la Securitate stabilește aceleași aspecte legate de Demetriade Nicolae. ”Are manifestări imorale, abordând toate femeile pe care le întâlnește, cărora le face complimente încercând să le determine la o aventură. Relațiile în familia Demetriade erau încordate soția fiind distantă în raporturile cu soțul căruia îi adresa frecvent reproșuri că nu-i trimite lucruri din străinătate. De altfel, Demetriade Ștefania, întreținea relații apropiate cu un bărbat fiind în mod evident preocupată ca aceste relații să rămână necunoscute. Pe de altă parte, soțul său întreținea relații intime cu Mârșan Maria și o anume Szathmari”. 

Micile afaceri ale lui Nicolae Demetriade

Pe fostul șef de la TAROM și A.N.A.T, Nicoale Demetriade îl găsim implicat în mai multe companii românești, printre care: în M.C.C Holding Invest SRL, firmă înființată în anii 1994, Demetriade apare ca aționar cu puțin peste 9% din cota de participare alături de cetățeanul iordanian Shihadeh Salameh și alți 3 români Aurel Ispas, Florea Pârvu și Ciprian Liviu Opriș. În anul 2004 îl găsim pe Nicolae Demetriade numit administrator și membru al Consiliului de Administrație al Societății de Asigurare Reasigurare City Insurance SA (singurul asigurator român intrat în faliment în acest an – n.r.). Mai apoi, în anii 2005, alături de actuala sa soție, Demetriade pune bazele companiei SC Travel Consolidator SRL și SC Happy Casa SRL. În anii 2008, Demetriade decide să vândă firma SC Happy Tour SRL către GED EASTERN FUND II, o entitate spaniolă înregistrată la Registrul Comerțului din Madrid. Un an mai târziu, Demetriade împreună cu un alt cetățean iordanian, hotărăsc desprinderea din patrimoniul societății SC Family Company Import Export SRL a unor părți din activele și pasivele societății, alături de SC Atraction SRL către SC Medrom Business SRL, toate 3 firmele făcând parte din același grup. Pe urmă apar SC Hit Power Motor SRL și SC Aqua Sport SRL, firmă în care cei 2 soți îi introduc în firmă pe cei doi copii ai săi, Radu Ștefan și Adina Demetriade. 

Într-o discuție tete a tete pe care am avut-o cu Nicolae Demetriade la finalul lunii iulie, acesta ne-a mărturisit că nu și-a văzut/cerut dosarul de la C.N.S.A.S și că ar fi curios să-l vadă/citească, informându-ne în același timp că numai câteva fragmente din acesta au fost făcute publice într-o carte scoasă de un editor român.

- Advertisement -spot_img
Anchete Speciale
Anchete Speciale
O publicatie independenta mereu în forma
Noutati
Related news
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.