Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, poate pleca acasă după ce magistrații Tribunalului București au respins cererea procurorilor DNA de arestare preventivă. Nicușor Constantinescu va fi cercetat sub control judiciar.
Preşedintele CJ Contstanța a fost reţinut, miercuri, de procurorii anticorupţie, în urma unor percheziții care au avut loc la sediul CJ Constanța și la locuința șefului instiuției.
Nicușor Constantinescu a fost urcat de anchetatori într-o mașină a jandarmerie și a fost dus la audieri în București.
În 15 ianuarie, preşedintele CJ Constanţa a fost ridicat de procurorii anticorupţie din faţa sediului instituţiei şi dus la audieri la DNA. În momentul în care a fost ridicat de anchetatori, Constantinescu a încercat să se opună şi a refuzat să fie urcat în maşina anchetatorilor, el reclamând că se face un abuz întrucât a fost emis mandatul de aducere fără ca el să fie citat şi să semneze citaţia. Atunci, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Constantinescu, pentru şase infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave.
Conform Rezoluţiei de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că “există date şi indicii temeinice potrivit cărora, învinuitul Nicuşor Daniel Constantinescu şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa în sensul că a dispus efectuarea unor plăţi nelegale în valoare totală de 23.105.903,62 lei (peste 5 milioane euro)”.