”Nine Eleven” nu s-ar fi putut întâmpla în Europa

Data:

În aviație toate sunt pe primul loc: securitatea aeroportului, siguranța după care confortul pasagerilor. Toate sunt la fel de importante! Pe când ”în viață, familia este pe primul loc și nu neapărat jobul” ne-a declarat directorul de comunicare al aeroportului ”Henri Coandă din Otopeni”, Valentin Iordache, un om frumos la vorbă, frumos la port, ca să-l parafrazăm pe celebrul nostru poet național, cu care ne-am început o zi de lucru pentru a ne povesti tot ce știe dar mai ales tot ce nu se știe despre cel mai important punct nodal de călătorie din țara noastră: aeroportul Otopeni. ”A doua sa casă”, cum aveam să aflăm de la el.

Iordache petrece jumătate din timpul pe care-l are la dispoziție în aeroport, la locul de muncă, iar atunci când aude pe cineva vorbind de rău aeroportul ”său”, se supără și cumva personal. Acest lucru se întâmplă și pentru că foarte multă lume confundă TAROM-ul, sau alte companii aeriene, cu aeroportul Otopeni. Din păcate, mulți dintre noi nu înțeleg ce înseamnă fenomenul aviației, dar mai ales cei care pur și simplu uită să se îmbarce la timp în avion. Fie că sosesc cu mare întârziere la aeroport, fie pur și simplu că stau și își iau rămas bun de la rude, prieteni, uitând că trebuie să se îmbarce în aeronava care să-i ducă la destinație. La timp.

13 milioane de pasageri în 2017 pentru Aeroportul din Otopeni

Anul trecut, Aeroportul Internațional ”Henri Coandă” din București a înregistrat un număr record de pasageri ”procesați”, de aproape 11 milioane de pasageri, iar din 2017 acesta a intrat în categoria aeroporturilor mari din lume și din Europa. Multe din aeroporturile dimprejurul țării noastre sunt, ca nivel de dotări, număr de pasageri tranzitați sub cel din Otopeni. Ne referim aici la aeroporturile din Kiev, Sofia, Belgrad, Chișinău, doar cel din Budapesta având, încă, un trafic puțin mai mare decât Otopeniul. Ca urmare a crizei mondiale simțită din plin în 2009, aeroportul Otopeni a avut o scădere semnificativă de trafic, de zece procente, dar în anul imediat următor a recuperat pierderea cauzată de criză. Media de creștere anuală a volumului de business și nu neapărat a numărului de pasageri se situează în prezent undeva la șaptesprezece procente anual și este în top cinci în clasamentul furnizat de ICAO. Jumătate din traficul de pe Otopeni este acum operat de cursele low-cost, la mare căutare în ultimul timp. Evident, probleme sunt și apar și pe aeroportul Otopeni. Anul acesta s-a confruntat cu aglomerări la orele de vârf, în special la cursele de dimineață și s-au văzut nevoiți să suplimenteze personalul de muncă calificat și să redimensioneze anumite fluxuri de pasageri.

16 aeroporturi pentru 22 milioane de locuitori

România numără în prezent șaisprezece aeroporturi, cele mai cunoscute și mai mari fiind aeroporturile din Otopeni, Cluj și Timișoara, primul luând aproximativ șaptezeci la sută din total număr de pasageri. Poate cel mai cunoscut este aeroportul Băneasa, unul dintre cele mai vechi trei aeroporturi din lume încă deschise! Un aeroport, practic, înseamnă dezvoltarea economică a regiunii respective, iar cine înțelege lucrul acesta investește în acea regiune. Așa se atrag și investitorii străini. Prețurile din aeroport au ajuns să fie comparabile cu cele din afară, practicate de comercianții care vând acolo. Cât despre aterizările și decolările care au loc pe Otopeni, acestea sunt în jur de o sută zece mii pe an ceea ce înseamnă o medie de un zbor la cinci minute.  Există și situații, rare ce-i drept, când chiar nu se poate decola de pe pistă, fapt care produce nemulțumirea unora dintre pasageri și, implicit, creează neplăceri angajaților din aeroport. Însă siguranța pasagerilor este întotdeauna pe primul loc atunci când vorbim de zbor. Bucuria de a zbura pe care o poți citi în ochii pasagerilor este cea mai mare plăcere a unui angajat al aeroportului. Și, implicit, a lui Iordache. Accidentele aviatice care mai au loc când și când prin țările lumii pe de o parte-l afectează pe directorul responsabil cu comunicarea și relațiile externe cu partenerii aeroportului, iar pe de altă parte îl pune într-o anumită dificultate fiindcă business-ul care înseamnă curse și zboruri regulate poate fi afectat. Este foarte convins că atentatele din SUA din 11 septembrie 2011 nu puteau avea loc în Europa, chiar dacă au fost atât de bine pregătite și puse la punct. La capitolul securitate România are un mare plus față de alte state ale lumii, inclusiv SUA. La noi controlul se face de către o instituție a statului român, pe când la ei de către firme de securitate private.

Românii preferă zborurile către țările latine

Londra și Paris sunt cele mai accesate destinații din punct de vedere al zborului. Către cele două destinații se zboară cel mai mult și cel mai des. La capitolul țări se poate vorbi de Italia, Spania, dar și de Germania care se situează pe primele locuri în topul preferințelor românilor.

 

Anchete Speciale
Anchete Speciale
O publicatie independenta mereu în forma

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie:

spot_imgspot_img

Populare

Mai multe articole
similare

Vocea care dă fiori marilor concerte

Felicia Filip, vocea care a cucerit scenele internaționale, vorbește...

Prefectul care „albește” apa potabilă

În timp ce prefectul Nicolae Albu susține că nu...

Inspecția Judiciară ascunde abaterile magistraților sub preș

Inspecția Judiciară a răspuns cu tupeu și aroganță solicitării...

Marea iubire și afacere din subteran

În subteranele Bucureștiului se derulează o poveste controversată despre...