Omul lui Voiculescu, băgat la răcoare pentru un an

Data:

Gheorghe Coman fost deputat de Buzău în Partidul Conservator a fost condamnat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la un an de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzat că a primit bani şi o sticlă de whisky în schimbul menţinerii în funcţie a unui şef din DSVSA Buzău.

Completul de cinci judecători au scăzut din condamnarea lui Coman perioada în care acesta a stat în arest preventiv, respectiv din 7 ianuarie până în prezent. Procurorii DNA au cerut iniţial condamnarea deputatului la trei ani de închisoare cu executare, condiderând că pedeapsa de un an de închisoare este mult prea mică în raport cu faptele.

Gheorghe Coman le-a spus judecătorilor că are o situaţie familială dificilă, în contextul în care are trei credite bancare, pe care trebuie să le plătească. Coman a cerut să-i fie aplicată astfel pedeapsă cu suspendare, pentru a putea munci ca să-şi plătească aceste credite şi a menţionat că una din instituţiile bancare de pe piaţă a venit deja să îi ia casa.

Deputatul Gheorghe Coman a fost trimis în judecată în 16 ianuarie, fiind acuzat că a primit bani şi o sticlă de whisky în schimbul menţinerii în funcţie a unui şef din Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău. Coman a fost acuzat de folosirea influenţei funcţiei de conducere din partid, fiind preşedinte al PC Buzău la data faptelor, pentru obţinerea de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

El a fost arestat în 7 ianuarie, măsura preventivă fiind încuviinţată de Camera Deputaţilor la 27 decembrie2013.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie:

Populare

Mai multe articole
similare

Sifonul PSD de la Sectorul 4

Sub zâmbetul protocolar și promisiunile de campanie, Primăria Sectorului...

Maestrul disprețului de la Palatul Cotroceni

Este greu de imaginat un început de mandat mai...

CNCD: Cimitirul speranței și oglinda rușinii

Pe 18 mai, când oficialii se grăbesc să celebreze...

Cinicul de la pupitrul Operei Naționale

Opera Națională București traversează o epocă în care cinismul...