București
26.73°C
Voluntariatul nu este pentru orişicine. La fel cum politica e numai pentru mişei.
Pe Drumul Cooperativei nr 9 din Bucureşti a fost azi la prânz plin de maşini. De prin toate judeţele ţării. Lângă cimitirul militar Ghencea III, doi indivizi la patru ace, foarte siguri pe ei, stăteau la pândă într-o maşină mai neagră la culoare decât ziua cu pricina. Unul migălat, a ieşit din maşină pentru a ne interzice să ne parcăm maşina lângă a lor. „Sunt de la activităţi, adică de la servicii” ne-a declarat poliţistul miliar care dirija circulaţia din zonă.
Nu se făcuse încă orele prânzului. Eroina românilor din Apuseni, Aura Ion, nu mai sufla de trei zile. Chiar dacă ea fusese prin munţi ca să trimită moartea la plimbare. Bocetele celor înlăcrimaţi erau mult prea îngheţate de frig. Cine în afară de cel de sus ar mai putea explica o tragedie de asemenea proporţii, ca niciuna alta petrecută într-o misiune de salvare de vieţi omeneşti? Inculpaţii din Guvern, în frunte cu plagiatorul suprem, nu şi-au imaginat nici în cele mai urâte coşmaruri ale lor că vor ajunge aici. Că vina pentru moartea Aurei o au în primul rând ei. Şi numai ei. Fanfara militară dădea semne că urmează momentul final. Coşciugul din capela cimitirului era coborâtă în văzul lumii strânsă în curtea cimitirului, câteva sute bune de oameni, care au sosit să o conducă pe medicinista militară de numai 23 de ani pe ultimul ei drum. Mirosul intens de tămâie se răspândise în tot frigul de afară. Erau puţin peste 0 grade celsius la orele amiezii, dar Aura acum nu mai suferea de frig. Când a făcut-o şi avea cea mai mare nevoie de ajutor, cel mai josnic om din fruntea ţării îşi târa fundul printre vedetele instalate pe Calea Victoriei. Ministrul Apărării şi generalul Scarlat, locţiitor al Şefului Statului Major General, prezenţi la ceremonia de înmormântare a Aurei, stăteau cu botu-n pământ ca nişte patrupede.
După slujba oficiată de soborul de preoţi, o colegă de şcoală a Aurei a rostit un discurs viu şi emoţionant. Dacă ar fi avut vreodată şansa să-l audă, Aura ar fi început să plângă. Discretă, tandră şi caldă aşa cum era ea. Visa să aibă lângă ea marea iubire şi să devină un medic valoros, însă pe bădăranii din Palatul Victoria acest fapt i-a lăsat rece. În timp ce marşul funebru cântat din trompetă ne sufla că Aura se va întoarce în pământ, deşteptul de Stroe de la Interne îşi înaintase demisia, după ce, cu o zi mai devreme, se dăduse mare cocoş. Era un semn că cele 24 de focuri de armă trase în onoarea celei plecate au fost auzite inclusiv de Stroe. De la MAI. La plecare, Duşa nu s-a sinchisit să spună nici măcar o vorbă, iar reprezentanţii MAPN habar nu aveau câte suflete odihnesc în propriul lor cimitir din Ghencea. Oficialii de la Ministerul Transporturilor au trântit o coroană de flori şi au dispărut pe loc.
La un moment dat, lângă groapa adâncă, pădurarul pe care o ţară întreagă îl aplaudă pentru faptele sale apăruse fără ca nimeni să ştie. Nu vroia recunoştinţă din partea nimănui. A fost cam singurul care înţelesese de ce pe crucea de la căpătâiul mormântului nu era trecut niciun nume.
