14.7 C
București
luni, septembrie 26 2022
București 15.68°C
26 septembrie 2022

”A crește un copil este arta artelor”

- Advertisement -spot_imgspot_img

Părintele Visarion Pașca, misionarul de la Mănăstirea Florești, este exact ca soarele de pe cer. Vital în tot ceea ce face. Încălzește inimi și aripi de înger. Oferă tot fără a pretinde nimic în schimb. Pentru acest om de o bunătate ieșită din comun, a-l sluji pe Dumnezeu este cel mai mare dar, iar a-i crește pe copiii orfani, de care are o atât de sfântă grijă de parcă ar fi copiii lui, o spune chiar el, reprezintă cel mai înalt nivel în arta de a trăi.

Care considerați că este cea mai mare taină a ortodoxiei și cum o poate omul desluși, înțelege, descoperi, simți?

Legătura noastră cu Dumnezeu cred că este cea mai mare taină pe care o avem. Este o taină pe care numai tu o simți, legătura ta cu Dumnezeu.

Dar pentru omul care nu are nepărat o legătură (strânsă) cu Dumnezeu, care este cea mai mare taină?

Pentru cei care nu sunt crediincioși sau nu îl cunosc pe Dumnezeu, nu știu ce ar putea fi în sufletele lor, pentru că nu văd ce taină mai mare decât asta este în lume. Lucrurile lumești nu sunt taine, de aceea trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să-i lumineze și pe aceștia.

Ce este esențial în viața spirituală a unui monah: să trăiască în pustnicie, să trăiască între oameni sau să slujească mai degrabă lor?

Numele de monah vine de la singur. Monahos înseamnă unul singur, să fii retras, tu și Dumnezeu, de aceea el nu este căsătorit, nu are familie. Înseamnă în același timp să ai pe toată lumea în rugăciune, chiar dacă ești singur. În legătură cu cei care sunt la mănăstirile de lângă oraș sau sunt retrași. Sunt mohani care au o misiune, cum sunt cei din mijlocul mulțimii, așa cum a fost Sfântul Porfirie, din centrul Atenei, dar și ca cei din Sfântul Munte. Mohanismul nostru este un monahism misionar. Porțile mănăstirii sunt deschise pentru toată lumea. Lumea vine la mănăstire, e dornică să trăiască o slujbă, întâlnirea cu Dumnezeu la sfânta liturghie. Sunt solicitări la care suntem chemați noi în lume, suntem la spitale, în oraș, la anumite parohii, hramuri, seri duhovnicești. Asta nu înseamnă a ne pierde pe noi în lume.

De aici apare și întrebarea, ar putea exista o lume mai bună fără monahism?

Zicea un mare teolog și părinte al bisericii că monahii sunt plămânii bisericii. Cum ar putea oare să fie un om fără plămâni, fără să respire? Ei sunt plămânii lumii, spus altfel, pentru că biserica e stâlpul ei.

Misiunea monahului este aceea de a-i apropia pe toți oamenii de Dumnezeu, nu? Prin ce metode poate face monahul misionar treaba aceasta?

Da, da. Așa este. În primul rând, o poate face prin rugăciune. Monahul este dator să se roage pentru toată lumea. Mântuitorul a spus: nu am venit pentru cei drepți, ci pentru cei păcătoși. Cu atât mai mult monahul trebuie să se roage pentru ei. În al doilea rând, să facă tot ce-i stă în puteri pentru a-i ajuta și lumina pentru cei care sunt departe. Sfântul Siluan Athonitul avea o rugăciune impresionantă despre lume. O să v-o dau să o citiți.

Se poate vorbi de un sfânt mai mare decât altul în ortodoxie?

Sfinții sunt ca și stelele pe cer. Unul mai strălucitor decât altul, dar fiecare în fața lui Dumnezeu este la fel. Lumea face diferențe între sfinți, că unul e mai plin de har, că unul e mai mare, dar Sfinții 3 ierarhi au zis noi trei suntem egali în fața lui Dumnezeu.

Cum vedeți acest moment al creștinismului nostru, foarte limpede, tulbure sau în cu totul alt mod?

Dacă ne uităm în trecut, întotdeauna au fost încercări, iar lumea a fost la fel tot timpul. Dumnezeu ne poartă de grijă, eu nu văd așa de îngrijorător acest moment al prezentului. Se spune că mai degrabă va uita mama pe fiul său decât te voi uita eu pe tine. Dumnezeu nu ne lasă, nu ne uită niciodată, mai ales dacă ne punem toată nădejdea în EL. Cred că este spre folosul nostru prin ceea ce trecem acum și sunt convins că ne vrea binele, ca un părinte bun. Prărintele e mai atent cu copiii lui. S-au apropiat mulți și de Dumnezeu în această perioadă. Este un moment de încercare și acesta și foarte folositor. Am întâlnit oameni în perioada asta pe care Dumnezeu i-a mișcat, au devenit mai buni, vor să-l ajute mai mult pe aproapele și mai aplecați către a face binele. Dumnezeu va continua prin alte mijloace prin care lucrează, fiindcă nu suntem nici pe departe mântuiți. Scopul omului pe pâmânt este dobândirea duhului sfânt, spunea Sfântul Siluan Athonitul. Iar aceasta se dobândește printr-o credință lucrătoare, adică o credință cu fapte bune.

Ce sfaturi ați putea da fiecăruia dintre noi, în particular la spovedanie sau la o discuție pe care o aveți la o simplă plimbare cu un ucenic?

Fiecare dintre noi primește un sfat dacă-l dorește, dacă-l solicită, fiindcă sunt și unii care nu doresc sfaturi. Fiindcă nu se deschid atât de sincer și de mult ca alții. Ține și de acest aspect ceea ce povățuim în particular, noi, monahii. Fiecare are nevoia lui, deci fiecare are nevoie de un sfat personalizat. Așa și suntem noi, diferiți. Unul se luptă cu o patimă, altul se luptă cu alta și tot așa. Cred pe de altă parte că și Dumnezeu lucrează și ne lumininează dându-le acel sfat de care au nevoie. Duhul sfânt îi pune pe buze părintelui duhonvic, mai ale dacă îl rogi pe Bunul Dumnezeu să facă asta, sfatul cel bun.

Trebuie șă știm să trăim sau trebuie să știm să murim?

Omul nu moare niciodată. Noi suntem vii, mai ales creștinul. Cel care crede în mine nu moare niciodată, spune Mântuitorul. Se cuvine în fiecare zi să murim lumii. Omul cel vechi trebuie să moară și să se nască omul cel nou. Noi nu ne ducem cu același trup spre moarte cu cel cu care ne-am născut, spunea Înaltul Bartolomeu Anania. E o permanentă transformare. Un alt mare părinte spunea, când își începea dimineața, de azi pun început bun în ceea ce fac. Adică de astăzi o să fiu altfel, ca o renaștere.

Poate fi lipsită lumea asta de păcat?

Trăind în lume nu putem zice că nu păcătuim. Zic sfinții părinți că nu pentru păcate ne va pedepsi Dumnezeu, ci pentru faptul că nu te-ai întors la Dumnezeu și nu te-ai îndreptat. Sfinții părinți spun că dacă viața omului ar fi de doar un ceas, n-ar putea să fie fără de păcat. Pentru nepăsarea noastră, nu pentru un anume păcat. Important e cum ne trăim viața. Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine, spunea sfântul Apostol Pavel. Atunci nu mai ai cum să păcătuiești. De aceea există sfânta împărtășanie, să ne curățe de păcate. E important cum ne trăim viața și cum plecăm din această lume.

Dacă omul sfințește locul, ce vă este cel mai drag să faceți?

Cel mai drag îmi este să-l slujesc pe Dumnezeu! De mic mă duceau părinții la biserică, pe un braț pe mine, pe un braț pe fratele meu mai mic cu un an decât mine. De mici am fost crescuți așa, dar eu de copil, mi-am dorit să urmez calea asta, chemarea asta. Mereu aveam în minte chestia asta, că nimic nu este mai frumos în viața asta decât să îți pui viața în slujba lui Hristos.

Dar poate oricine să-l slujească pe Hristos?

Da sigur că da. Toți trebuie să-l slujim pe Hristos acolo unde suntem. Darurile sunt împărțite, zice sfântul Apostol Pavel. Unii au darul tămăduirii, alții darul vorbirii în limbi străine, alții tot felul de alte daruri. Așa ne-a lăsat Dumnezeu. Odată slujind pe Dumnezeu îi ajut și pe oameni, pentru că retragerea la mănăstire nu înseamnă că m-am retras din lume.

Ați avut vreodată de când sunteți preot misionar călugăr vreo mare deznădejde, vreo mare tristețe, chiar și slujindu-l pe Dumnezeu?

Bineințeles că trăind în mănăstire, în lume, de fapt, nu poți să fii rupt de toate lucrurile lumești, prin care trece omul în viață. Poate chiar la o intensitate mai mare în cazul meu apar ispitele sau remușcările că n-ai reușit să faci tot felul de lucruri. Aceste stări vin, fiindcă uneori ele apar din cauza stării noastre lăuntrice, care poate că nu este cea mai bună sau poate vine din partea celui rău, care oricum lucrează.

Ce v-a ghidat pașii către lumea copiilor, cum de ați pătruns în lumea lor atât de pură de aveți atât de mare grijă de ei?

În trecut nu mă gândeam că o să am așa mare grijă de copii. Tot ce fac acum o simt ca pe o lucrare de la Dumnezeu. Fii mei duhovnicești m-au împins să fac această lucrare, așa am și luat decizia de a face un așezământ pentru ei. Văzând dorința lor, mai cu seamă că vrednicul de pomenire, Înaltul Bartolomeu, avea de gând atunci când s-a făcut mănăstirea Florești să se facă un punct de asistență socială aici. Pomenea despre astea la toate hramurile și slujbele la care megea în zonă. După ce el a trecut la Domnul, m-am dus cu dorința asta la Înaltul Andrei. L-am întrebat și mi-a dat binecuvântare pe loc! Cred că cel mai mare nevoie ar avea-o copiii, a zis el. Fiindcă poți să crești un copil al nimănui ca pe urmă să devină o mare personalitate. În 2013 s-a făcut sfințirea, nu era aici decât iarbă verde. Atunci am început să construim. Avem 9 ani în care s-au făcut casele, casa administrativă, biserica. A fost ca un aluat care a dospit. Totul s-a făcut din dragoste. Nu am simțit un greu sau o povară cu această lucrare. Dumnezeu întotdeauna ne-a trimis oamenii potriviți.

Lăsați copiii să vină la mine, a zis Mântuitorul. Cu toate acestea, sunt mulți care resping și nu înțeleg deloc copiii, cele mai pure ființe de pe pământ. De ce se întâmplă toate astea?

Chiar pe vremea LUI s-a întâmplat și de aceea a și rostit aceste cuvinte. Pentru că unii îi înlăturau pe copii. Referinndu-se la puritatea lor, Mântuitorul spunea: dacă nu veți fi ca acești copii, nu veți intra în împărăția lui Dumnezeu. Asta înseamnă ca trebuie să ai inima curată ca și copiii. Noi i-am primit la Așezământ cu toată dragostea pe acești copii și facem tot ce putem ca să-i educăm și să-i creștem.

Ce considerați că este cel mai important pentru un copil, în calitatea de tutore pe care o aveți la acest Așezământ?

Faptul că ei nu au părinți, ei au mare nevoie de multă iubire. Oricum, asta nu poate să înlocuiască iubirea părintească, dar vrem să îi facem să simtă că vin ca la ei acasă. Pentru mine cea mai mare mulțumire sufletească acum este faptul că Așezământul a luat viață. Avem aproape 20 de copii acum, cu o casă de băieți și cu una de fete.

Este cea mai grea meserie aceasta de tutore, nu?

Am citit undeva că educația începe încă din timpul sarcinii. Noi îi luăm deja la o vârstă și vin cu o educație de acasă atunci. Încercăm cu multă răbdare și multă atenție să ne ocupăm de tot ceea ce trebuia să fie format acasă. Rezultatele se văd de la o zi la alta, chiar ei se minunează atunci când văd cum erau în urmă cu un an sau mai devreme de atât. Nu-i ușor, pentru că a crește un copil, este arta artelor. Durerea cea mai mare pentru noi asta este, că părinții lor nu mai țin legătura cu ei. Sau aceștia sunt atât de reci atunci când vin în vizită la ei, încât copiii nu au cum să nu simtă lucrurile astea. Este o misiune care nu-i ușoară, dar care ne aduce multă bucurie în suflet și care în timp nădăjduim să le fie de folos. Ne dorim ca pe viitor să le facem câte o căsuță în care să locuiască împreună cu familia.

Ne puteți spune ce reprezintă boala și de ce este atât de multă lume bolnavă?

Sfântul Apostol Pavel spune că plata păcatului este moartea, iar boala este îngăduită de Dumnezeu tot spre binele nostru, doar că omul o consideră ca pe o pedeapsă venită de la Dumnezeu. Prin boală Dumnezeu ne iubește, pentru că zice zice sfântul. Dumnezeu pe cine iubește, îl și încearcă. Nu trebuie să o privim așa. Trebuie să ne-o asumăm, să o primim, să-i mulțumim lui Dumnezeu și, dacă El consideră, ne poate și vindeca. El chiar poate să ia boala de la noi. Sfântul Apostol Pavel, apostolul neamurilor, suferea de o boală. Zicea el, m-am rugat la Dumnezeu să o ia de la mine de 3 ori, iar Dumnezeu i-a zis: îți ajunge harul pe care ți l-am dat. Sfântul Porfirie s-a îmbolnăvit și zicea că fiii duhovnicești se rugau să se facă bine, iar el le spunea să vă rugați la Dumnezeu nu să mă fac bine, să mă fac mai bun.

Ne putem imagina cum ar fi întâlnirea cu Domnul Iisus Hristos?

Noi îl avem pe Hristos în noi, de când ne-am botezat creștinește. Întâlnirea noastră cu Hristos se va face la înfricoșata judecată. În carne și oase, spun sfinții părinți. Pe Valea Iosafat, cea care merge din grădina Getsimani spre Ierihon, spre pustia aceea. Acolo sunt înmormântați prorocii, Avram, Sololom și alții. Acolo va fi dreapta judecată. Acolo ne întâlnim noi cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Dacă faptele noastre vor fi bune și vom avea puterea să-l vedem, îl vom vedea.

- Advertisement -spot_imgspot_img
Anchete Speciale
Anchete Speciale
O publicatie independenta mereu în forma
Noutati
Related news
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.