16.5 C
București
marți, martie 21 2023
București 18.59°C
21 martie 2023

Mierea și laptele politicienilor români

- Advertisement -spot_img

Fie că membrii lor au fost sau nu au fost la putere în ultimii ani, principalele două formațiuni politice din România, Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal au primit în ultimii 10 ani de zile din partea Guvernului român, drept subvenții, aproximativ 200 milioane de euro. Liderii democrați care au guvernat România în fel și chip în acești ani au încasat în visteria de partid o medie de 11 mil de euro/an, în timp de liberalii s-au trezit în conturi cu puțin peste 7 mil de euro/an.

Potrivit Autorității Electorale Permanente, sumele acordate de la bugetul de stat pentru Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal, din 2012 până în prezent se prezintă astfel.

Cea mai mare sumă încasată în acești 10 ani de zile de la stat de partidul care l-a propulsat în fruntea Guvernului României pe fostul premier al P.S.D Adrian Năstase, de altfel și singurul politician de un asemenea rang înalt condamnat definitiv de instanța supremă la mai mulți ani de temniță pentru fapte grave de corupție, este în anul 2019, cu un an înainte de ieșirea de la guvernare.

Dacă în acel an P.S.D a primit din partea Guvernului României o sumă care sună bine, de peste 29 de mil de euro, pe locul al doilea și al treilea în acest clasament al anilor bogați în subvenții din bani publici a fost ocupat, pe rând, de anul 2020, când P.S.D a încasat peste 25 de mil de euro, dar și de cel de dinainte de 2019, atunci când suma care le-a ajuns în cont social democraților a fost de peste 19 mil de euro.

Tot în jurul acestor ani ”superbi” pentru ei, Guvernul a fost extrem de generos cu Partidul Social Democrat oferindu-i sume cel puțin la fel de consistente, după aprecierea consultanților politici care au răspuns public apelului nostru de a ne lămuri cu anumite aspecte interne. Alți peste 18 mil de euro în 2021 și încă o dată peste 18 mil de euroau intrat în visteria de partid în anii 2021, respectiv 2022.

 

În 2 ani la rând, 2015 și 2016, P.S.D a primit de la guvern aceeași sumă de bani, mai exact suma de 1,3 mil de euro, aceasta aproape triplându-se în următorul an, în 2017.

Partidul premierului plagiator și a altor ”oameni de bine”

Diferența între ce a încasat în cei 10 ani de subvenții Partidul Social Democrat față de Partidul Național Liberal este de 44 de milioane de euro.

Când au primit liberalii premierului Ciucă cei mai mulți bani?

După ce au ajuns la Guvernare, respectiv în anul 2021, când au încasat subvenție de la statul român de peste 15,6 mil de euro, iar în anul în care au intrat, au încasat peste 14,3 mil de euro. În schimb, în primele 10 luni ale anului curent, PNL a primit deja aproximativ 14 mil de euro. Cu numai 5 mil de euro mai puțin, partidul aflat în prezent într-o coaliție de guvernare se mulțumește să încaseze, totuși, puțin peste 9 mil de euro în anul 2018, an care face într-un fel și diferența de la puțin la mult, așa cum am prezentat.

- Advertisement -spot_img
Anchete Speciale
Anchete Speciale
O publicatie independenta mereu în forma
Noutati
Related news
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.