PNL cere demisia lui Victor Ponta

0
765

crin antonescu 9_rszLiderul PNL, Crin Antonescu, solicită demisia premierului Victor Ponta. Delegația Permanentă a PNL a adoptat o rezoluție prin care se solicită,printre altele, demisia prim-ministrului, care este acuzat că a încălcat toate principiile politice ale USL.

”Îi cerem lui Victor Ponta sa-și dea demisia. Victor Ponta a primit mandatul și după aceea investitură în fruntea unui Guvern al USL, din care și noi făceam parte, în urma unui vot copleșitor majoritar pe o alianță politică din care noi nu mai facem parte”, a declarat Crin Antonescu.

Antonescu a precizat că demisia premierului ar fi o ”reacție firească”  după retragerea miniștrilor liberali,  iar în urma acestei demisii ar urma procedurile constituționale, consultări la Cotroceni, dar acest fapt nu mai reprezintă ”problema PNL”.

”Şi în orice caz, şi acele consultări, şi viitoarea desemnare a unui prim-ministru nu ar putea avea loc pe alte criterii decât pe cele ale unei probabile majorităţi parlamentare. Cu alte cuvinte, domnul Ponta ar avea prima şansă să obţină un nou mandat dacă are, sau poate să angajeze constituirea unei majorităţi. Nu contestăm acest lucru”, a spus liderul PNL.

Crin Antonescu a arătat că, probabil, Victor Ponta nu-şi va prezenta demisia din funcţia de premier, aşa cum a anunţat, de altfel. În aceste condiții PNL va rămâne în opoziție.

„Suntem gata să participăm la orice formulă guvernamentală, că suntem gata, deci, de a guverna, atât cât este susţinerea noastră politică, România. Nu fugim de această responsabilitate, dar nu mai putem cauţiona un Guvern care din foarte multe puncte de vedere a încălcat, prin persoana şi prin decizia prim-ministrului, şi programul de guvernare, şi regulile interne de guvernare, şi termenii fundamentali ai înţelegerii politice”, a subliniat Antonescu.

Liderii PNL au adoptat, marţi seară, o rezoluţie privind ieşirea liberalilor de la guvernare. Rezoluţia prevede ieşirea de la guvernare, demisia în bloc a miniştrilor PNL şi a secretarilor de stat, solicitarea demisiei premierului Victor Ponta şi poziţia parlamentarilor liberali la momentul votului asupra noului Guvern Ponta.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.