Judecătoria Buftea a decis, în premieră în justiția din România după introducerea noului Cod penal, măsura arestului la domiciliu.
Măsura a fost luată de magistrați în cazul unui bărbat acuzat de șantaj care a fost arestat preventiv în luna ianuarie. Ulterior, avocații săi au solicitat instanței eliberarea sub control judiciar. Cererea a fost respinsă, dar a instanța Judecătoriei Buftea a dispus înlocuirea arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu.
În mod normal, în acest caz, arestatul nu poate părăsi locuința, nu poate lua legătura cu părțile din dosar și ar trebui să poarte o brățară electronică la picior, cu ajutorul căreia să fie supravegheat non stop prin GPS. La noi brățările sunt o raritate, deci arestatul va fi supravegheat de un polițist.
Măsura arestului la domiciliu a fost introdusă în noul Cod Penal, fiind una dintre reglementările care au stârnit nemulțumiri. Arestul la domiciliu înlocuiește interzicerea plecării din localitate sau din țară. Polițiștii și judecătorii cred că este greu de aplicat pentru că nu există personal.