Şeful statului român a declarat, marţi, la Summit-ul de la Haga, că România şi-a îndeplinit toate angajamentele luate în ceea ce priveşte securitatea nucleară, fiind a treia ţară care a returnat încă din 2009 combustibilul nuclear folosit, în Federaţia Rusă. Băsescu a precizat că obiectivele Summit-ului Securităţii Nucleare de la Haga sunt creşterea nivelului de securitate în domeniul nuclear, care se referă atât la modul de funcţionare a instalaţiilor dar şi securitatea privind utilizarea materialului nuclear de grupări teroriste sau organizaţii neautorizate. Preşedintele României a declarat că ţara noastră a avut mai multe angajamente pe care şi le-a luat la Summit-ul anterior, de la Seul, iar zona cea mai sensibilă este cea a acceptării controalelor şi a monitorizării Agenţiei internaţionale pentru securitate nucleară, precum şi contribuţiile la fondurile Agenţiei, în vederea desfăşurării a diverse acţiuni. „România şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate la Summit-ul de la Seul, prin două inspecţii care au avut loc în ceea ce priveşte securitatea instalaţiilor nucleare naţionale”, a spus Băsescu, precizând că la una dintre inspecţii s-au făcut 25 de recomandări, neesenţiale pentru securitate, care au fost integral îndeplinite.
