“Românii înoată în sânge până peste cap”  

Despre părintele Tănase de la Valea Plopului s-au spus și scris multe de-a lungul istoriei postdecembriste, însă poate niciodată adevărul. Ceea ce este cert e că luptă cu asiduitate împotriva avortului, a încreștinării poporului român și pentru folosul și binele apropelui său. Îl susține o armată de oameni care își doresc la rândul lor o Românie care să se transforme în adevăratul tărâm al lui Dumnezeu.

Cine v-a dat această misiune?

Este prima întrebare pe care o primesc de la toți ceilalți. Răspunsul este același. Sigur că totul se face cu voia lui Dumnezeu, dar eu nu mi-am pus în cap să fac asta. Totul a pornit de la o întâlnire de stradă. Poetul Ioan Alexandru mi-a vorbit despre dreptul copilului nenăscut. Și atunci am mers împreună în spitale, la crematoriu și am văzut cum se ardeau copiii omorâți prin avort. La opt luni, prin avort, prin cezariană. Am luptat un an de zile contra avortului, au rezultat copiii și în acel moment a trebuit să facem ceva. Care se traduce în felul următor: am primit în aceeași zi, treisprezece telefoane de la mamele a treisprezece copii care ne ascultaseră și nu făcuseră avort.

Cum auziseră de dumneavoastră?

Pai nu am fost noi în antecamera medicului ginecolog și le-am convins?! Din luptă a rezultat copiii. Am ținut copiii o zi, o noapte și o zi într-o mașină încălzită, treisprezece copii în fașă și astfel am putut să plasăm copiii prin milă, prin sentiment, în sat. Oamenii priveau pe geam, întrebau, se mirau, vroiau să ia și nu reușeau pentru că aveau acasă și soți și alți copii.

Este un har de la Dumnezeu!

Sigur că este un har de la Dumnezeu, dar nu a fost către mine acest har. Eu m-am zbătut pentru că nu știam ce să fac cu cei treisprezece copii.

De atunci luptați împotriva avortului?

Da, am luptat în continuare și am ajuns până la optzeci și sase de copii. Erau anii 1990-1991. După care nu am avut încotro și ne-am lăsat mediatizați, după care au apărut niște reacții inclusiv ale mass-media pentru că deranjam făcând medicii ginecologi criminali, cum deranjăm și astăzi de fapt. Condițiile noastre erau ca cele de la țară. După ordonața dată în 1997 am luptat împotriva exportului de copiii, adică adopția internațională. Ne-am judecat în tribunal doi ani jumătate. Noi am susținut întotdeauna că dacă un cent din salariul unei asociații sau instituții de stat intră în buzunarul cuiva, persoană respectivă este compromisă pe viață cu tot neamul ei. Pentru un copil se plăteau 60.000 de dolari în mod oficial, sumă negată la acea vreme de purtătorul de cuvânt al Guvernului, spunând, de fapt, că suma ar fi de 40.000 dolari. Acești bani trebuiu să fie folosiți la căminele unde erau copii cu handicap major. Noi am intrat în toate aceste conflicte, de unde a apărut și antipatia și atunci a fost foarte greu pentru că nu știam ce vom mânca poimâine. Când am ajuns la o sută cincizeci de copiii am rămas pe mâna lui Dumnezeu. Biserica noastră doar de opt ani de zile poate desfășura activități caritativ sociale recunoscute de statul român și acreditate de instituțiile arondate statului. Acum sunt foarte multe parohii și episcopii în țară care au urmat acest exemplu, l-au multiplicat. Eu tot fac gluma aceasta și anume, dacă statul român își revine și face ce trebuie, atunci tot ce facem noi la Valea Plopului dispare. Pentru că nu mai am de ce să asist pe cineva dacă are de toate? Acum de ce vin copiii la mine? De ce vin mame izgonite? De ce vin bătrâni abandonați? La mine și nu numai! La biseirică de ce vin și cer ajutor? Pentru că nu există o lege care să-i apere! Iar de acest lucru este responsabil statul român și numai statul român. Biserica are rol mântuitor.

Dumnezeu poate condamna statul român pentru răul pe care-l face?

Nu! Dumnezeu nu condamnă, nu pedepsește. Niciodată! Dumnezeu permite partea pozitivă a lucrurilor și permite și partea negativă pentru că e din voința omului. Vom zice că este nedrept. Nu este chiar așa nedrept. Pentru că poporul român se face vinovat de un vot pentru un om, care împreună cu sistemul de atunci a dat Legea nr.1 de după Revoluție. Vorbim de legea liberalizării avortului. Or când la baza societății nou ivite după Revoluție stă o lege pe sânge nu trebuie să avem prea mare mirare că lucrurile nu merg. Nu merg pentru că înotăm în sânge până peste cap! De unde vine ideea asta? În țară sunt aproximativ optsprezece milioane de locuitori, restul de aproape cinci sunt în afară. Până acum doi an de zile, statistica spune, dar minte, au fost înregistrate optsprezece milioane și șapte sute de mii de avorturi. Deci noi nu suntem până la gât în sânge, nu până peste cap ci destul de mult până peste cap. Referitor la cifra raportată oficial, noi de fapt credem că este dublă. Sistemul minte, nu instituția! Noi știm câte avorturi se fac în cabinetele particulare neînscrise în registru, pentru confidențialitate, iar doi la mână, mai știm cum se omoară copiii prin sterilet și anticoncepționale.

Ce lecție reiese de aici pentru statul român?

Statul român nu există cum nu există niciun fel de stat. El își face simțită prezența prin instituții. Ioan Alexandru, în 1990, a spus de Crăciun: Hristos a înviat! Oamenii și presa l-au tratat ca atare. Ce-a vrut să zică cu asta fratele Ioan? Că poporul român trebuie reîncreștinat. Trebuie să umplem instituțiile statului de idee creștină. Trebuie să ungem cu sfântul și marele mir peste patru milioane de români. De ce? Pentru că acești peste 4 milionane de membri de partid s-au lepădat de Christos aderând la politica Partidului Comunist Român. Lecția ar fi revenirea la ceea ce este valoros. Ca să nu își revină la esență s-a studiat foarte bine ce-i de făcut și ca să nu își revină se lovește tare în singura instituție care a păstrat unitatea poporului român. În mama neamului românesc, cum o numește Eminescu. În biserică! De exemplu, până la această oră (22.00 n.r.) s-au omorât circa patru sute de copii. Asta este media pe zi în România. Nu are rost să avem speranțe de la un popor care acceptă crima. Este dovedit științific că este crimă.

Care este rostul averilor?

Dumnezeu este stăpânul. Omul este administratorul. Dacă Dumnezeu pune umărul, dă spor. Dacă dă spor se face avere. Care înseamnă ceea ce ai și ceva în plus. Dacă ai mai mult trebuie să faci un singur lucru: circulația bunurilor. Dacă aceste circulă, ele se și înmulțesc și Dumnezeu te ține stăpân pe bunuri mulți ani. Adică trebuie să faci să circule bunurile prin gurile și stomacul săracilor sau prin mintea celor în nevoie căci nu toți oamenii sunt la ora actuală nemâncați, dar foarte mulți sunt în depresie, amărâți, neajutorați, foarte mulți nu știu să apeleze undeva. Rostul este ca eu sărac să administrez această smerenie a mea, iar tu bogat să faci averea să circule. Am vorbit cu oameni cu averi care mi-au explicat că este și știință, și dexteritate, dar și darul lui Dumnezeu. Când ți se ia darul lui Dumnezeu îți piere și averea. Trebuie să nu ne lipsim de darul lui Dumnezeu, acesta de a putea avea. Undeva în Moldova există o stareță a unei mănăstiri care refuză pur și simplu bani murdari, de la oameni cu averi.

De ce aveți douăzeci și trei de paraclise pe colinele de la Valea Plopului?

În spatele acestor construcții există niște povești dramatice într-adevăr, eu speculând nevoia unui paraclis și am lăsat să se răsfrângă durerea lor, să aibă o supapă, într-un astfel de paraclis. În timpul săptămânii au rostul lor, în sensul că slujim. Sunt făcute în amintirea unui copil mort sau a unui copil care s-a sinucis. Am ținut ca acolo unde avem case să avem și un paraclis. Noi avem acum cincizeci și șapte de case. Din păcate pentru unii oameni Ceaușescu n-a murit!

Ați plâns vreodată?

Numai atunci când a murit mama mea, în urmă cu opt ani de zile. Fără de lacrimi mai plâng atunci când mai fac o cununie la o fată luată la o zi sau cinci zile.

Ce minune mai poate face Dumnezeu pentru români?

Eu nu cred că va ploua cu români! Natalitatea este o mare problemă la noi în țară. Ca să îndraznești să spui “nu vreau al treilea copil” sau „nu vreau al unsprezecelea copil” că tu ai deja zece, este o foarte mare îndrăzneală care arată că tu nu recunoști că Dumnezeu există. Cine zice asta este ateu. De ce? Pentru că el îl exclude pe Dumnezeu în concepție. Dacă întrebi pe stradă cum se fac copiii răspunsul este mereu același: se culcă mama cu tata și în felul acesta ies copiii. Nu este adevărat! Ei se culcă de multe ori însă nu mereu rămâne mama gravidă. De altfel, toată educația din școli este făcută pentru a evita nașterile. Copiii se fac prin ecuația mama, tata care vin cu partea materială, genetică și Dumnezeu care vine cu sufletul care, după har, este scânteie din dumnezeire făcându-ne astfel părtași la creație. El a mai încercat o dată și nu a reușit, atunci când a încercat să-l facă pe Adam părtaș creației motivul fiind că acesta s-a opus. A doua oară a încercat prin Hristos. Până la urmă orice prunc este un Hristos și orice om este un Dumnezeu, dar după har nu după fire. În prezent circa doi la sută din cei care vin la biserică găsesc avortul o soluție.

V-aș ruga să ne povestiți câte ceva despre neputințele omenești…

Oamenii sunt neputiincioși în gândire în mod special. Adică își pun nădejdea în ei. De aceea Dumnezeu rămâne mirat că nu i se mai aruncă și lui probleme. Trebuie să avem îndrăzneală la Dumnezeu, fără a fi obraznici. Oamenii cu credință și experiență duhovnicească mărturiesc lucruri extraordinare. Dumnezeu rezolvă problemele.

Lumea funcșionează în continuare la fel, în sensul că Dumnezeu face minuni, permite bolile, etc

Noi avem un teren al inimii noastre. Depinde de noi pe cine lăsăm să lucreze acest teren și în acest teren. Noi nu trebuie să cedăm diavolului teren din inima noastră. Diavolul nu are putere decât să ispitească, să tenteze, iar omul are multă putere față de diavol și de aceea se spune “nu ne duce pe noi în ispită”.

Ce ne este și ce nu ne este nouă oamenilor de folos?

Ne este de folos să fim cu Dumnezeu și nu ne e de folos să ne creeăm un Dumnezeu propriu. La ora actuală în România oamenii își creează Dumnezeul lui, care îi cere să meargă de Crăciun și de Paști la biserică șsamd. Este un idol, de fapt, un Dumnezeu fals. Trebuie să profităm în viața noastră de ceea ce a lăsat Dumnezeu pe pământ. El ne iubește când ieșim la iarbă verde, când ne cumpărăm o casă sau o mașină, când citim un acatist, când mergem la slujbă, în general când facem binele. Nenorocirea cea mare este că nu apreciem că Dumnezeu ne-a dat minte. Spre exemplu, la fiecare decolare și aterizare de avion Dumnezeu se bucură, pentru că avionul este o invenție a omului. De aceea toți marii oameni de știință, cu infime excepții, au fost oameni pur religioși.

Vedeți un popor român mântuit?

Da, dar nu oricum. Și anume trebuie să facă ale mântuirii: credință, fapte bune, har sfințitor. Adică ceea ce facem să fie cu ajutorul lui Dumnezeu, EL să asiste fapta și credința noastră. Dacă ar vrea, Dumnezeu ar rezolva pe loc toate problemele din lume: nu ar mai fi bogați și săraci, nu ar mai fi oameni bolnavi, nu ar mai fi suferință. De ce permite totuși toate astea? Ca eu, care am mai mulți bani decât altul, mai multă minte decât celălalt, să-i ajut. De aceea îmi dă Dumnezeu mie mai mult, ca să ajut. Eu am experiențe personale când nu dau la cerșetori care se vede că nu merită, este o problemă pentru mine. Ori nu rezolv ceva ori pierd ceva ori nu câștig nimic. M-am învățat minte și le dau puțin. Pentru că el a cerut. El nu merită, dar eu merit? Dacă mă pun și pe mine în balanță, eu merit să primesc în momente cheie zecile și sutele de milioane care vin la noi? Eu nu am meritat, dar am câștigat! Când vedem cerșetorul începem analiza, începem să-l judecăm. Pentru un singur motiv ar trebui măcar să-i dăm. Și anume, că nu-l duce capul să înțeleagă că trebuie să muncească. Sau că a ajuns într-o stare de decădere încât preferă să ceară.