-3.2 C
București
miercuri, februarie 8 2023
București -0.46°C
08 februarie 2023

Şeful Jandarmeriei Române mănâncă şi doarme pe la prieteni

- Advertisement -spot_img

Generalul de brigadă Mircea Olaru, şeful Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR) locuieşte, conform oficialilor IGJR, în casa unor prieteni. Şi asta, în condiţiile în care acesta deţine un apartament în Bucureşti, pe care, însă, îl ţine închiriat pentru a-şi rotunji veniturile. În plus, înainte de a locui în gazdă la apropiaţii săi, şeful Jandarmeriei Române a locuit, potrivit unui răspuns oficial formulat de IGJR la solicitarea AncheteSpeciale, într-o locuinţă care aparţine chiar instituţiei pe care o conduce.

În timp ce Olaru locuieşte „la nişte prieteni”, acesta deţine în Bucureşti, potrivit declaraţiei sale de avere, un apartament în suprafaţă de 54 de metri pătraţi, pe care l-a achiziţionat încă din anul 2002, împreună cu soţia sa Mariana Olaru, pe care l-ar fi închiriat. În acest sens, în aceeaşi declaraţie de avere semnată de Mircea Olaru se arată că, împreună cu Mariana Olaru, comandantul Jandarmeriei Române a încasat, în anul 2013, din închirierea acestei locuinţe, aproape 6.700 de lei. În plus, generalul de brigadă Olaru a încasat, din salariu, în anul 2013, peste 85.000 de lei. Tot din declaraţia de avere a şefului IGJR reiese că acesta are o casă şi la Galaţi, cu o suprafaţă de 100 de metri pătraţi şi deţine un autoturism Renault. Mircea Olaru are şi două credite la bancă, unul la Banca Comercială Română, contractat în 2007, în valoare de 40.000 de euro  şi unul la Bancpost, în valoare de 90.000 de euro, obţinut, în 2009, de la Bancpost.

Olaru a locuit jumătate de an într-un spaţiu al IGJR

Într-un răspuns oficial, formulat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române la solicitarea AncheteSpeciale, se arată că „generalul de brigadă dr. Mircea Olaru, inspectorul general al Jandarmeriei Române, a locuit 174 zile, în perioada 01.11.2012-12.07.2013, cât timp a fost împuternicit inspector general, într-un spaţiu care aparţine Jandarmeriei Române, spaţiu care are destinaţia cazare persoane şi nu este locuinţă de serviciu şi nici de intervenţie. În acest spaţiu se poate caza, contracost, orice cadru din Ministerul Afacerilor Interne”. Conform sursei citate, pentru perioada de cazare, Olaru ar fi achitat, în total, suma de 7055 lei.

În acelaşi timp însă, reprezentanţii IGJR au menţionat în răspunsul solicitat de AncheteSpeciale că locuinţa proprietate personală pe care Olaru o deţine în Bucureşti, „este închiriată în baza unui contract de închiriere, incheiat înainte ca domnul Mircea Olaru, inspector genaral al Jandarmeriei Române să fie împuternicit pe această funcţie, a cărui valabilitate expiră la data de 30 iunie 2014”.

- Advertisement -spot_img
Noutati
Related news
- Advertisement -spot_img

2 COMENTARII

  1. Dupa ce in toamna se lauda cum a omorat oameni in Kosovo, in 2 decembrie Mircea Olaru a pus jandarmii sa-i bata la 5 dimineata, pe intuneric, pe romanii din Pungesti.
    Iar apoi, in 15 decembrie, dupa ce jandarmii lui i-au batut pe Willy Schuster si pe Erwin Albu in fata Guvernului, Mircea Olaru fugea prin piata Victoriei de reporterii B1 TV.
    Un om iresponsabil pus la conducerea jandarmeriei, care este o institutie militarizata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.