E clar. Jandarmii nu fac față. Nu doar pentru că nu intervin atunci când vine vorba de un jurnalist agresat în fața lor. În cele 487 de obiective strategice din țară – sedii de instanțe judecătorești și parchete unde își desfășoară activitatea cei aproximativ 7000 de magistrați cât numără în prezent sistemul judiciar românesc, în jur de 2500 de procurori și circa 4500 de judecători, paza și protecția acestora este asigurată cu un efectiv de 4200 de jandarmi. Raportul de forțe arată că, indiferent de situație, atunci când un magistrat se află în pericol și este direct amenințat sau în cazul în care amenințarea este doar ipotetică, magistratul are nevoie de cel puțin un jandarm care să-l apere în cazul unui atac. Dacă doctorul Mencinicopschi, mare specialist în sănătate, condamnat săptămâna trecută la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul ICA a spus că nu-l urăște pe anchetatorul său din DNA care l-a ‘nfundat cum a știut mai bine în beciul răcoros din Rahova, nu același lucru se poate spune și despre varan, care nici acum nu înțelege cum a fost posibilă condamnarea sa. Ca poate, dacă ar fi după el, o smetie în freză nu i-ar strica procurorului de caz. Din datele oficiale puse la dispoziție de Jandarmeria Română și Consiliul Superior al Magistraturii reiese că, în apărarea unui magistrat care își desfășoară activitatea la locul de muncă nu există în prezent un efectiv de jandarmi care să fie direct proporțional cu numărul magistraților români în totalitate. Din anul 2005 de când Jandarmeria Română execută paza și protecția instanțelor judecătorești și parchetelor a avut loc o singură sinucidere. În anul 2008. Un subofițer care efectua paza la Tribunalul București și-a pus capăt zilelor cu armamentul din dotare. Și nu, nu pentru că-l păștea foarte tare depresia și-a înmormântat viața la tinerețe pentru totdeauna și nici pentru că greșise în timp ce se afla la serviciu iar Felix ar fi bătut vreun magistrat sub ochii săi. Ci, mai mult ca sigur, pentru neiutatele versuri ale celebrului poet român Tudor Arghezi, a căror chip nu-i chip să-l spun acum.
