Soluţia antişpagă

Ce s-ar face oare doctorii fără buzunare la halat? Dar asistentele medicale sau infirmierele dacă managerii spitalelor le-ar coase „pozunarele” de la uniformă într-o bună zi? De murit nu vor muri, dar de suferinţă nu vor scăpa, asta este sigur. S-ar putea ca şi croitorii să plângă un pic, lipsa pungii în exterior sau în interiorul echipamentului de protecţie putând influienţa încasările. Deci mai puţini bani şi într-un caz şi în celălalt.

Sunt mici realităţi de care ne lovim fie ca încasatori, fie ca plătitori. Imaginaţi-vă că vreţi să-l motivaţi pe medicul aflat la locul lui de muncă. Sunteţi, fireşte, interesaţi ca omul să primească bănuţii, crezând că astfel veţi fi, nu-i aşa, trataţi mai bine. Aşa e de când lumea şi pământul. Nu contează că eşti bogat sau sărac, că ai sau nu ai bani. Trebuie să dai. Şi oamenii dau, de multe ori fiind obligaţi. Sigur, veţi vedea, avantajul este, pe undeva, la tine, iar dezavantajul la domnul doctor care, văzând în ce situaţie ingrată se găseşte, simte că îi creşte tensiunea. Am spus că avantajul este la tine având în vedere posibilitatea de a rămâne cu banii în portofel, lucru  ieşit din comun. Această performanţă s-ar datora managerului clinicii, care a dispus ca toate buzunarele de la halate, pantaloni şi de la alte uniforme medicale să fie cusute. La prima vedere, este un demers ipotetic, un vis la care ne gândim când vorbim de acordarea unor tratamente condiţionate de atenţii mai mari sau mai mici. Totuşi, la un spital privat din   Moldova a fost găsită soluţia antişpagă, inedită şi singulară în peisajul medical. Nici nu vă închipuiţi cât de tare s-au „bucurat” oamenii în halate albe când au auzit că trebuie să treacă pe la croitorul unităţii. Au fost şi unii care au bombănit, reclamând faptul că nu mai au unde să-şi ţină pixul. Austeritate nemeritată, s-a auzit prin unele cabinete. Degeaba, toate pozunarele au fost cusute. Nici un echipament de protecţie nu a scăpat de maşina de cusut. Asemenea măsură a avut însă efecte stâjenitoare şi în rândul pacienţilor. S-a întâmplat ca unii dintre ei să rămână cu mâna întinsă. Au căutat buzunarele doctorilor şi asistentelor în zadar. S-au gândit că uniformele au fost îmbrăcate pe dos. Se mai întâmplă. La unu-doi, mai merge, dar la toţi e prea mult.

Târziu, bolnavii şi-au dat seama de ce medicii clatină din cap când vine vorba de „atenţii”. De data asta, vechea patimă a încasării şpăgii nu a mai fost vie. Desigur, cazul este greu de crezut. Cine a mai auzit de situaţii similarii poate însă să ne informeze. Oricum, experimentul de la spitalul privat ar putea fi preluat. Măcar o perioadă de timp, până când se învaţă lumea să poarte uniforme fără buzunare. Nu bag însă mâna-n foc, mă înţelegi, că atenţiile date cadrelor medicale vor fi refuzate pentru totdeauna. Ar fi prea mare suferinţa!

Eliade Bălan