25.2 C
București
vineri, septembrie 22 2023
București 24.48°C
22 septembrie 2023

Sentinţă blândă pentru foştii miniştri Tudor Chiuariu și Zsolt Nagy

- Advertisement -spot_img

Foștii miniștri Tudor Chiuariu și Zsolt Nagy au scăpat de închisoare. Înalta Curte de Casație și Justiție i-a condamnat pe Tudor Chiuariu și pe Zsolt Nagy la trei ani și șase luni cu suspendare, respectiv patru ani cu suspendare în dosarul Poșta Română.

ÎCCJ a terminat de judecat dosarul pe data de 13 ianuarie, iar în ultimul cuvânt, Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy şi-au susţinut nevinovăţia şi au cerut instanţei să fie achitaţi.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au cerut judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție condamnarea la închisoare a foștilor miniștri Tudor Chiuariu și Zsolt Nagy pentru infracțiuni de abuz în serviciu în formă calificată. În noiembrie 2012, completul de trei judecători l-a achitat pe fostul ministru al Justiției, Tudor Chiuariu, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, iar fostul ministru al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru neglijenţă în serviciu.

Potrivit DNA, în perioada 2005 – 2007, printr-un şir de acte nelegale, reprezentanţii Poştei au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului român în proprietatea privată a companiei Imopost Developments SA, demers în care au fost implicaţi cei doi miniştri, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a favoriza societatea, prin schimbarea situaţiei juridice a imobilului.

În acelaşi dosar, fostul director al Poştei, Dan Mihai Toader, a fost condamnat la şase ani de închisoare, fostul director executiv al Direcţiei de Dezvoltare Strategică a Companiei Naţionale Poşta Română, Andrei Marinescu, a primit cinci ani şi jumătate de închisoare, fostul director economic executiv al Companiei Naţionale Poşta Română SA (CNPR) Emanoil Lepădatu – cinci ani de detenţie, iar administratorul societăţii Topcadex 99, Ioan Folfă, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

De asemenea, ÎCCJ a mai decis atunci aducerea imobilului din calea Victoriei nr.133-135, sector 1, Bucureşti, în proprietatea publică a statului, cu drept de administrare asupra acestuia în favoarea Companiei Naţionale Poşta Română. Decizia a fost atacată cu recurs la completul de cinci judecători al ÎCCJ.

Fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Zsolt Nagy, precum şi fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu au fost deferiţi justiţiei pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

Tudor Chiuariu, a fost acuzat de procurori că în calitate de ministru al Justiţiei, prin încălcarea obligaţiilor prevăzute de actele normative, a avizat proiectul HG nr.377/2007, consfinţind definitiv trecerea imobilului în domeniul privat al statului, prin aceasta obţinându-se un avantaj patrimonial în favoarea SC Imopost Developments SA, constând în dreptul de proprietate asupra unui imobilul din calea Victoriei nr. 133-135, ceea ce a cauzat statului român un prejudiciu în valoare de 4,9 milioane euro.

Tudor Chiuariu a dat aviz favorabil proiectului de HG 377/2007, prin care era modificat statutul juridic al imobilului, deşi angajaţii de la Direcţia de avizare acte normative din cadrul MJ nu fuseseră de acord cu acel aviz.

- Advertisement -spot_img
Noutati
Related news
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.